Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:54 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a fost posibil violul din Mamaia

ro

31 Jul, 2012 01:00 1475 Marime text
Ieri, la ora 06.30, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia au fost sesizaţi telefonic de către un turist, despre faptul că doi bărbaţi aleargă o tânără care solicită ajutor, în zona de sud a staţiunii.

Deplasaţi în zonă, poliţiştii au identificat-o pe tânăra de 18 ani, din Bucureşti, care era însoţită de concubinul său în vârstă de 25 ani, din Feteşti. Aceasta le-a adus la cunoştinţă oamenilor legii faptul că, în jurul orei 03.30, în timp ce se afla în zona Complex Perla, împreună cu concubinul ei, prin violenţă şi ameninţare cu un cuţit, a fost obligată să întreţină relaţii sexuale fără voia ei de către doi bărbaţi necunoscuţi. Demarând căutările, poliţiştii au reuşit în scurt timp identificarea şi depistarea celor doi suspecţi, aceştia fiind imobilizaţi şi conduşi la sediul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia. Aici au fost identificaţi ca fiind Gheorghe P., de 46 ani, din Olt şi Vicenţiu N., de 30 ani, din Zimnicea, judeţ Teleorman. Faţă de aceştia, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, lipsire de libertate şi viol, urmând a se formula propunerea de arestare preventivă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii