Cum este posibil ca un minor spărgător de maşini să recidiveze
Cum este posibil ca un minor spărgător de maşini să recidivezeTânărul a forţat butucul portierei unui autoturism Dacia Logan care era staţionat în parcarea din spatele Teatrului de Vară Mamaia şi a pătruns în interiorul acestuia, de unde a sustras un portofel ce conţinea doar un permis de conducere şi o carte de identitate.
Făptaşul este acelaşi minor în vârstă de 11 ani, din Constanţa, care doar cu două zile în urmă a spart 10 autoturisme parcate în zona de sud a staţiunii Mamaia. Atât el, cât şi un alt băiat au fost prinşi în flagrant de către poliţişti.
Bunurile au fost recuperate şi predate păgubitului, iar faţă de suspect se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp