Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:25 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce nu au făcut recurs procurorii Anchetă rapidă pentru Nikitas de la Callatis Therm

ro

20 Feb, 2012 00:00 3800 Marime text
cap_7.jpgSurse avizate susţin că faptul că procurorii nu au mai declarat recurs împotriva hotărârii instanţei din Mangalia - care a emis mandatul de arestare pentru 15 zile, în loc de 29, cum solicitase acuzarea - ar fi un indiciu al faptului că procurorii ar fi vrut să meargă pe varianta unei anchete „la foc continuu", ce ar fi fost gata în cele 15 zile, cât era valabil mandatul de arestare

„Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Simion Nikitas Adrian de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 10 din 16 februarie 2012, emis de Judecătoria Mangalia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză", au hotărât judecătorii Tribunalului Constanţa, în pofida procurorilor care l-ar fi văzut în cătuşe pe directorul Callatis Therm SA măcar două săptămâni. Timp în care, eventual, s-ar finaliza ancheta, iar Nikitas Adrian Simion ar fi deferit instanţei. În acest sens, este de precizat că de la bun început procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cei care au cerut sus şi tare la instanţa din Mangalia arestarea preventivă a tânărului afacerist, s-au mulţumit cu cele 15 zile de arest pe care acesta le primise iniţial, astfel că nu au mai făcut recurs pentru a cere mai multe zile în beci pentru Simion. Surse apropiate anchetei spun că nu este exclus ca acesta să fie un semnal al faptului că acuzarea vrea o anchetă rapidă, ce ar dura maxim două săptămâni, cât mandatul iniţial de arestare, revocat ulterior de judecătorii Tribunalului Constanţa.

Hotărârea Tribunalului Constanţa, care a admis vineri recursul declarat de directorul general al SC Callatis Therm SA împotriva arestării sale preventive, se pare că ar fi dat puţin peste cap planurile procurorilor. Pentru a pronunţa soluţia de eliberare pentru „grecul" Nikitas, completul prezidat de magistratul Laura Monica Tănase şi format din judecătorii Antoneta Ardeleanu şi Marinela Mitan a casat hotărârea de la Mangalia şi a reţinut cauza spre rejudecare. În urma rejudecării, instanţa a hotărât respingerea propunerii de arestare preventivă şi punerea de îndată în libertate a suspectului.

Ce ziceau procurorii

callatis_therm.jpg

În aceste condiţii, Nikitas Simion, directorul general al Callatis Therm SA, a părăsit celulele Arestului IPJ Constanţa vineri seara, imediat după pronunţarea soluţiei. Aproape împotriva voinţei anchetatorilor. Surse avizate susţin că faptul că procurorii nu au mai declarat recurs împotriva hotărârii instanţei din Mangalia - care a emis mandatul de arestare pentru 15 zile, în loc de 29, cum solicitase acuzarea - ar fi un indiciu al faptului că procurorii ar fi vrut să meargă pe varianta unei anchete „la foc continuu", ce ar fi fost gata în cele 15 zile, cât era valabil mandatul de arestare. Atâta doar că judecătorii Tribunalului par să fi dejucat planurile procurorilor, eliberându-l pe directorul general al Callatis Therm. Adică acelaşi Nikitas despre care procurorii au afirmat că „din probele administrate, rezultă indicii temeinice că acesta a săvârşit infracţiunea de şantaj şi abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele infracţiuni aflate în concurs real". „Inculpatul, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al SC Callatis Therm SA a gestionat de aşa manieră activitatea societăţii, încât a stopat furnizarea agentului termic către populaţie în sezonul rece 2011-2012, încercând să determine prin aceasta, precum şi prin presiunea exercitată de către locuitorii oraşului Mangalia, autorităţile locale să plătească mai multe sume de bani". Acestea erau argumentele aduse de procurori la Mangalia pentru arestarea „grecului", pe care îl acuzau că ar fi un pericol public. Din nefericire pentru ei, judecătorii Tribunalului Constanţa nu l-au perceput pe Simion ca periculos.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii