Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:18 27 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce nu se grăbesc procurorii? Expertizele din dosarul Portul

ro

09 Jan, 2012 00:00 3296 Marime text

cap_3.jpgÎn atenţia procurorilor s-ar afla expertiza menită să stabilească prejudiciul cauzat de activitatea presupusului grup infracţional

Fără suspecţi după gratii, însă „ţinuţi" în ţară cu interdicţia de a părăsi România fără încuviinţarea autorităţilor, dosarul Portul, în care este pus sub acuzare inclusiv senatorul PDL Mircea Banias, alături de fostul director portuar Eugen Bogatu, dar şi de directorii vamali Sunai Cadîr şi Liviu Adrian Durbac, pare să înainteze lent pe anevoiosul drum de la Direcţia Naţională Anticorupţie către instanţă. De mai bine de o lună de zile, procurorii au început prezentarea materialului de urmărire penală către suspecţi, cu alte cuvinte, le aduc acuzaţilor la cunoştinţă dovezile strânse împotriva lor.



portul_-_Eugen_Bogatu.jpgCu toate acestea, deşi se presupune că acesta ar fi ultimul pas în anchetă, ultimul demers înainte de întocmirea rechizitoriului şi trimiterea dosarului în instanţă, surse apropiate cazului spun că procurorii ar desfăşura şi alte acte de urmărire penală concomitent cu prezentarea materialului de urmărire. Mai exact, ar fi vorba, printre altele, de efectuarea unei expertize contabile, ce ar viza stabilirea pagubelor produse bugetului statului prin trecerea frauduloasă a produselor prin vamă, ca urmare a presupusului sistem infracţional pus la punct, în opinia anchetatorilor, de înalţi demnitari, şefi de vamă şi poliţişti, deopotrivă. Altfel spus, procurorii ar calcula încă prejudiciul produs prin presupusa activitate desfăşurată de grupul infracţional pe care DNA spune că l-a identificat în vămile constănţene.

Îşi ascultă interceptările



portul_-_Sunai_Cadar_02.jpgÎn paralel, suspecţii vin aproape zilnic la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde li s-au pus la dispoziţie, printre altele, înregistrările convorbirilor telefonice din perioada în care au fost interceptate discuţiile, precum şi declaraţiile date în faza de urmărire penală, la scurt timp după percheziţiile de la sfârşitul lunii mai şi „săltarea" directorilor vamali Sunai Cadîr şi Liviu Adrian Durbac, alături de secretarul general al Ministerului Administraţiei şi Internelor de la acel moment, Laurenţiu Mironescu şi fostul vameş devenit director portuar Eugen Bogatu. Pe de altă parte, apropiaţii cazului spun că etapa de prezentare a materialului de urmărire penală nu s-ar desfăşura nici pe departe în termeni alerţi, părând să nu existe un interes imediat pentru trimiterea dosarului în instanţă. De asemenea, trebuie precizat că, până la acest moment, nu se cunoaşte cu certitudine dacă senatorul Mircea Banias va fi şi el deferit instanţei sub acuzaţiile care i se aduc, sau dacă procurorii vor acţiona ca în cazul UCM Reşiţa, unde senatorul a fost scos de sub urmărirea penală, după ce s-a considerat că fapta de care era acuzat atunci, respectiv favorizarea infractorului, anchetatorii apreciind în rechizitoriu că aceasta „nu există". Amintim că, în dosarul Portul, senatorul PDL este acuzat de aderare la grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare. De asemenea, este de precizat că interdicţia politicianului de a părăsi ţara este valabilă până pe data de 17 ianuarie. În comunicatul de presă remis de DNA la momentul mediatizării anchetei în dosarul „Portul", procurorii spuneau că „într-o perioadă cuprinsă generic între mai 2010 şi martie 2011, la nivelul autorităţilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa, s-a constituit un grup infracţional organizat ce are scopul de a controla instituţiile Statului Român cu atribuţii în activităţile de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti". Se pare că acum anchetatorii încearcă să stabilească prejudiciul creat de grupul infracţional prin introducerea mărfurilor în ţară fără a se achita taxele vamale aferente.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • adriana 09 Jan, 2012 08:29 Daca vreti sa vedeti cum decurge prezentarea materialului de urmarire penala, cititi aici http://laurentiumironescu.wordpress.com/2012/01/07/2012-saptamana-i/