De ce se laudă Nicu Terzi, prin oraş, că a rezolvat problema cu RAJA?
De ce se laudă Nicu Terzi, prin oraş, că a rezolvat problema cu RAJA?Iar în întreg acest context, al prieteniei dintre Terzi şi echipa Mazăre - Constantinescu, poate nu este tocmai de trecut cu vederea depoziţia pe care Terzi a avut-o în dosarul directorului din administraţia publică locală Constantin Babuş, când acesta a fost judecat pentru fapte de corupţie. Întâmplător sau nu, declaraţia patronului Colonadelor a făcut din Mazăre şi Constantinescu victime ale procurorilor anticorupţie. Nicolae Terzi a compărut în faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa în luna martie 2008, în procesul în care directorii din Primăria Constanţa, Constantin Babuş şi Ionel Pilat, erau acuzaţi, alături de angajatul Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Tărcatu, de fapte de corupţie. La momentul respectiv, Terzi a povestit modul în care s-a desfăşurat denunţul formulat de Dumitru Burcin, naşul său, la DNA împotriva directorilor din primărie, în toamna anului 2005: „Mi-a zis că a făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui pentru că i-a denunţat pe aceştia. Mi-a precizat că a fost forţat de DNA, pentru că voiau să ajungă la Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu". Cu alte cuvinte, potrivit depoziţiei lui Terzi, ţinta DNA ar fi fost Mazăre şi Constantinescu, victime ale procurorilor anticorupţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- fara nume 06 Jan, 2016 20:22 Sa plateascā concediile de odihnā
- colega 26 Jul, 2011 09:27 PERVERS......
- tomass 26 Jul, 2011 07:02 Ospatar mai baga doua.