De teama vreunui atentat, magaziile cu explozibil vor fi inchise
De teama vreunui atentat, magaziile cu explozibil vor fi inchise
18 May, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
863
Marime text
Masuri speciale in preajma summit-ului
Depozitele de la Medgidia, Corbu si Dobromir, in care se afla elemente de dislocare a pietrelor de cariera, isi vor sista activitatea in perioada 24-30 mai * Unitatile de turism care utilizeaza centrale pe gaz vor fi, de asemenea, atent verificate pentru a nu exista incidente nedorite
Asigurarea ordinii si sigurantei pe durata desfasurarii summit-ului ce va avea loc in perioada 27-29 mai, in Mamaia, si la care vor participa 17 sefi de state din Europa Centrala si de Est reprezinta, la ora actuala, principala preocupare a autoritatilor locale. Un rol important in ceea ce priveste derularea evenimentului fara incidente il are si Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta care va aplica anumite masuri speciale. Tiberiu Plesu, inspectorul sef al ITM, a precizat ca toate depozitele de explozibil din judet vor fi inchise la sfarsitul acestei luni. Aceasta masura s-a luat ca urmare a unei adrese venite de la Bucuresti in care se solicita tocmai acest lucru. In judetul Constanta exista trei depozite de acest gen, respectiv la Medgidia, Corbu si Dobromir, singurele de la care agentii economici se aprovizioneaza cu elemente de dislocare a pietrelor din cariera. Prin urmare, in perioada 24-30 mai, cele trei depozite de explozibil isi vor sista activitatea. Nici hotelierii care utilizeaza centrale termice pe gaz nu vor scapa de verificarile atente ale inspectorilor de munca, totul in scopul prevenirii incidentelor nedorite. Totodata, se vor intensifica si controalele pe linia respectarii legislatiei in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca, tinand cont de faptul ca, in aceasta perioada, lucrarile de reparatii destinate infrumusetarii statiunii atat pentru summit, cat si pentru sezonul estival sunt in plina derulare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii