Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:44 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delegatia PSD Constanta, la un pas de tragedie

ro

29 Sep, 2003 00:00 947 Marime text

Soc si groaza inainte de Conferinta Nationala a alesilor neamului

Autocarul in care se aflau circa 30 de membri ai filialei locale a partidului de guvernamant a izbit in plin, la 10 kilometri de comuna ilfoveana Branesti, un autoturism in care se aflau trei persoane * In urma coliziunii, cei trei ocupanti ai masinii au decedat pe loc, in ciuda eforturilor facute de cativa dintre pesedistii constanteni de a-i scoate dintre fiarele contorsionate * Culpa producerii accidentului ii apartine soferului autoturismului, care isi luase de putin timp permisul de conducere

Un tragic eveniment rutier s-a petrecut duminica dimineata, pe raza municipiului Ilfov, la 10 km de localitatea Branesti, trei persoane pierzandu-si viata in urma coliziunii dintre un autoturism Dacia Nova si un autocar. In autocarul care se deplasa spre Bucuresti se aflau circa 30 de persoane, care alcatuiau delegatia alesilor locali ai organizatiei PSD Constanta, in frunte cu presedintele filialei locale, Marin Uta Chintoan. Tragedia a avut loc in jurul orei 9.00, in timp ce autocarul rula pe DN 3 cu o viteza de 80 km/h. La un moment dat, Dacia Nova, condusa de bucuresteanul Constantin Movileanu, de 52 de ani, a iesit de pe un drum de pamant, de exploatare forestiera, fara sa acorde prioritate de trecere si a fost lovit in plin de autocarul care se deplasa regulamentar. Potrivit declaratiei lui Marin Uta Chintoan, soferul a incercat din rasputeri sa evite coliziunea si a dat dovada de prezenta de spirit, reusind sa salveze viata persoanelor din autocar. Lica Neagu, presedintele filialei locale a Federatiei Soferilor, ne-a a declarat ca "Dacia 1310 a virat stanga cu doar zece metri in fata autocarului, taindu-ne calea in timp ce incerca sa iasa dintr-un drum de exploatare forestiera". Neagu ne-a mai declarat ca, in ciuda eforturilor lor de a-i scoate din fiarele contorsionate ale masinii, cei trei ocupanti au murit, echipajul ambulantei dovedindu-se neputincios la multitudinea de rani provocate de accident. Seful Serviciului Politiei Rutiere Calarasi, comisar sef Ion Costache, a declarat ca, in urma impactului, au decedat atat soferul Daciei, cat si ceilalti doi pasageri, Sanda Movileanu, de 42 de ani, si un baiat in varsta de 12 ani. In urma primelor cercetari efectuate la fata locului de un echipaj al Politiei Rutiere s-a descoperit ca soferul Constantin Movileanu isi luase de putin timp permisul de conducere. Dacia Nova avea la bord numai 4.000 de kilometri. Familia Movileanu se deplasa, duminica dimineata, spre un lac din vecinatatea comunei Branesti, unde intentionau sa-si petreaca ziua pescuind. Copilul de 12 ani avea asupra sa un ghiozdan cu manuale, el urmand sa invete in timp ce parintii sai pescuiau. Delegatia constanteana a fost preluata de un alt autocar, politicienii participand la Conferinta Nationala a primarilor si consilierilor PSD, programata sa aiba loc la ora 10.00, in capitala.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii