Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descinderi la Constanţa Iată ce eliberări s-au făcut în dosarul maşinilor furate şi vândute legal

ro

06 Oct, 2011 01:00 3589 Marime text
cap_5.jpgGabriel Mărculescu, Ion Grafi şi Ion Bărzăianu, inculpaţi în megadosarul privind maşinile furate din străinătate şi vândute legal în România, sunt la un pas de a fi puşi în libertate. Decizia le-a aparţinut magistraţilor Tribunalului Bucureşti, care au decis ca cei trei să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 30.09.2011 până la data de 29.10.2011, inclusiv. În acest dosar a apărut şi numele fostului portar al echipei de fotbal Dinamo, constănţeanul Cristi Munteanu, care a fost săltat de mascaţi şi dus în Capitală pentru audieri.

Pe data de 29 septembrie, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 63965/3/2011, cu obiect „prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)". Părţi în acest dosar sunt, potrivit datelor oficiale: Cornel Constantin Niculoiu, Ion Hristache, Vasile Adrian Păun, Marian Aurel Petre, Cristian Hurmuzache, Adrian Vlăsceanu, Florin Cojocaru, Gabriel Mărculescu, Ion Bărăianu Ion, Grafi Ion şi Constantin Strugaru, în calitate de inculpaţi. Ulterior analizării documentelor din dosar, judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis în parte propunerea procurorilor „dispunând prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor Niculoiu Constantin Cornel, Hristache Ion, Păun Adrian Vasile, Petre Aurel-Marian, Hurmuzache Cristian, Vlăsceanu Adrian, Cojocaru Florin şi Strugaru Constantin pe o perioadă de 30 zile, de la data de 03.10.2011 la data de 01.11.2011, inclusiv". Mai mult decât atât, instanţa de judecată a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaţilor Gabriel Mărculescu, Grafi Ion şi Ion Bărzăianu cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 30.09.2011 până la data de 29.10.2011, inclusiv. „În baza art.1451 al.2 rap. la art.145 al.11 C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii sunt obligaţi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi; b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme", se mai arată în hotărârea instanţei. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2011, inculpaţii - printre ei numărându-se şi angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Registrului Auto Român -, au introdus în mod fraudulos pe teritoriul României 15 autoturisme (marca Audi, Mazda, BMW, Chrysler, Citroen, Opel, Volkswagen, Skoda, Mercedes Benz, Alfa Romeo, Nissan, Mitsubishi şi Dacia) sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite. Ulterior, maşinile erau vândute unor cumpărători de bună credinţă, iar prejudiciul cauzat de învinuiţi prin activitatea infracţională desfăşurată depăşeşte suma de 200.000 de euro. După cum arătam şi mai sus, în acest dosar au fost efectuate percheziţii domiciliare de şi la Constanţa, în urma cărora au fost ridicaţi Constantin Cornel Niculoiu şi Cristi Munteanu, fost portar al echipei de fotbal Dinamo, acesta din urmă fiind eliberat după ce a dat declaraţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii