Descinderi soldate cu o arestare
Descinderi soldate cu o arestare
16 Jun, 2012 01:01
ZIUA de Constanta
1531
Marime text

Percheziţiile din urmă cu două zile, de la Mangalia, s-au lăsat cu o
arestare preventivă. Fiul Niculinei D., bătrâna în vârstă de 75 de ani
în frigiderul căreia s-au descoperit peste 50.000 de ţigarete
netimbrate, a primit mandat de arestare preventivă, valabil pentru 29 de
zile. Surse informate spun că aceasta este singura arestare
în urma percheziţiilor. Amintim că acţiunea a constat în trei
percheziţii, desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigarea
Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia, împreună cu
lucrători din cadrul Biroului Investigaţii Criminale
Mangalia. La activitate au participat şi lucrători din cadrul
Serviciului Acţiuni Speciale, Secţia 3 Poliţie
Rurală şi efective de jandarmi. „În casa femeii de 75 de ani a fost
identificată cantitatea de 54.580
de ţigarete fără timbru fiscal românesc, de provenienţă Bulgaria şi
Ucraina, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative,
existând astfel suspiciuni că provin din contrabandă. Cea în
cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune
fiscală şi contrabandă. La domiciliul lui Iusein A. a fost identificată
cantitatea de 8.400 de ţigarete diverse mărci, fără timbru fiscal
românesc, iar la cea efectuată la domiciliul celui de-al treilea
suspect, a fost identificată doar cantitatea de 200 de ţigarete diverse
mărci, de asemenea, fără timbru fiscal românesc. Faţă de cei doi
a fost luată măsura sancţionatorie conform Legii 12/1990 R dispunându-se
totodată confiscarea cantităţilor de ţigări fără timbru fiscal românesc
identificate", au declarat autorităţile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii