Deseuri de pesticide la tot pasul
Deseuri de pesticide la tot pasulDeseuri periculoase in magazii incerte
In prezent, peste 40 de tone de otravuri cu termenul de valabilitate depasit zac in 44 de locatii, constituind un real pericol, fiind depozitate haotic, in spatii necorespunzatoare si in zone neprotejate * Aproape 33 de tone de astfel de deseuri sunt solide, iar peste opt mii de litri se afla ambalati in recipiente vulnerabile la socuri * Ele zac atat in depozite centralizate, dar nu numai, si nu vor mai putea fi folosite niciodata * Ele apartin fostelor CAP-uri, din vremea cand aprovizionarea cu astfel de substante se facea centralizat # Vasile Petro, comisarul sef al Comisariatului Judetean Constanta al Garzii nationale de Mediu ne-a declarat ca "in urma controalelor, s-a constatat ca marii detinatori de pesticide sunt Ceres Mangalia, Nazarcea Ovidiu, Cezotor Tortomanu, dar si altii" * Tot Petro ne-a mai spus ca "in general aceste deseuri sunt depozitate corespunzator, mai putin cele preluate in custodie de lichidatorii judiciari sau de catre unele primarii" * Unele dintre deseuri sunt destul de vulnerabile la intemperii si pot fi luate oricand de viituri de felul celor care au tot lovit in aceasta vara judetul Constanta * Deseurile toxice de pesticide pot fi eliminate prin neutralizare la fabricile producatoare sau prin incinerare * Printr-o actiune a Unitatii Fitosanitare Constanta se afla in derulare Programul PHARE RO 2002/000685.04.07, demarat prin Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale * Deseurile de pesticide din judetul Constanta vor fi distruse prin firma germana SAVA Sonderabfallverbrennungsanlagen Gmbh, numai ca pana atunci mai este destul timp
Revolutia a deschis portile catre Europa in toate domeniile. Numai ca in multe cazuri deschiderea nu a fost deloc benefica. Afaceristi verosi au adus de peste hotare ca fiind extrem de valoroase pentru agricultura romaneasca deseuri de pesticide, multe dintre ele adevarate bombe ecologice. Importate sub diferite denumiri, care mai de care mai pompoase si garantate ca excelente pentru productia agricola, aceste deseuri i-au imbogatit peste noapte pe cei care au avut curajul sa importe asa ceva. Toate aceste deseuri s-au adaugat celorlalte pe care deja le mai aveam si noi, astfel ca in momentul de fata potrivit statisticilor, in Romania sunt circa doua mii de tone de astfel de substante deosebit de nocive pentru ecosistem.Pesticidele cu termenul de valabilitate expirat constituie o grea problema pentru autoritati, mai ales de cand cu alinierea la normele Uniunii Europene in domeniu. Ele constituie un real pericol, indeosebi din cauza depozitarii haotice, in spatii necorespunzatoare si in zone neprotejate, putand deveni oricand zone cu risc crescut de infestare a mediului inconjurator. Numai in judetul Constanta zac in asemenea conditii o parte a celor peste 40 de tone de deseuri de pesticide cu termenul de valabilitate expirat. Spunem a celor peste 40 de tone, pentru ca mari cantitati din aceste otravuri nu pot fi aduse aici din cauza lipsei banilor pentru transport, pentru ca si acest serviciu se face in conditii deosebite, cu aprobari si paza speciala. In cea mai mare parte a acestora, pesticidele constituie ramasitele a ceea ce a existat candva prin magaziile fostelor cooperative agricole de productie, din vremea cand aprovizionarea cu astfel de substante se facea centralizat. Odata cu desfiintarea lor, in cele mai multe locuri unde au existat CAP-uri, nici aceste substante folosite impotriva rozatoarelor, dar si pentru combaterea buruienilor nu au mai fost utilizate, ramanand ale nimanui. In prezent, pe raza judetului Constanta se afla aproape 33 de tone de pesticide solide si peste opt mii de litri de astfel de deseuri de pesticide lichide, care nu mai pot fi folosite niciodata datorita expirarii termenului de valabilitate.Deseuri de pesticide in tot judetulPotrivit declaratiei lui Vasile Petro, comisar sef al Comisariatului Judetean Constanta al Garzii nationale de Mediu "in urma controalelor efectuate pana la aceasta data s-a constatat ca marii detinatori de pesticide sunt Ceres Mangalia, Nazarcea Ovidiu, Cezotor Tortomanu, dar si altii". Totodata, au fost inventariate 44 de societati detinatoare de deseuri de pesticide, trei primarii si o persoana fizica, ne-a mai explicat Petro. In prezent, in judetul Constanta functioneaza trei depozite centralizate aprobate de Consiliul Judetean, locatiile fiind la Cobadin, Harsova si Cogealac, iar detinatorii de pesticide au in dotare si astfel de depozite pentru deseuri. Tot Petro ne-a mai declarat ca "in general aceste deseuri sunt depozitate corespunzator, mai putin cele preluate in custodie de lichidatorii judiciari sau de catre unele primarii".Majoritatea deseurilor, cu o vechime de peste 15 ani, se afla depozitate in magazii fara nici un fel de siguranta si care nici gand sa respecte normele ecologice ale Uniunii Europene. Unele dintre ele sunt destul de vulnerabile la intemperii si pot fi luate oricand de viituri de felul celor care au tot lovit in aceasta vara judetul Constanta. Si desigur, cu toate consecintele: afectarea solului, a panzei freatice si a aerului in cazul unor astfel de substante care s-ar putea descompune in contact cu umezeala. Deseurile toxice de pesticide pot fi eliminate prin neutralizare la fabricile producatoare sau prin incinerare. Neutralizarea este costisitoare, dar si dificila. Deseurile trebuie transportate la fabrica pe categorii, insa majoritatea acestora sunt stranse in saci, amestecate, dupa ce au fost puse cu lopata, direct din praful de pe pamant. Cel mai mari probleme le vor avea insa custozii acestor deseuri, dar si lichidatorii unor societati comerciale, care au preluat firmele detinatoare de deseuri de pesticide, pentru ca nici cladirile in care au fost acestea depozitate nu pot fi vandute chiar asa de usor. Conform noii legislatii, persoanele sau agentii economici care ingroapa astfel de reziduuri toxice risca amenzi destul de mari sau chiar inchisoarea, daca prin aceasta fapta s-a pus in pericol viata si sanatatea populatiei.Si neutralizarea costaPrintr-o actiune a Unitatii Fitosanitare Constanta se afla in derulare Programul PHARE RO 2002/000685.04.07, demarat prin Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, de "Reambalare, colectare si eliminare a deseurilor de pesticide de pe teritoriul Romaniei", de ambalare si expediere peste hotare a deseurilor de pesticide din Romania. Valoarea totala a investitiei, la nivel national, se ridica la aproape patru milioane de euro, din care 594.000 de euro sunt asigurati pentru asistenta tehnica, iar restul pentru lucrarile efective. Trei sferturi din cheltuieli sunt suportate de Uniunea Europeana, iar restul de Guvernul Romaniei.Deseurile de pesticide din judetul Constanta vor fi distruse prin firma SAVA Sonderabfallverbrennungsanlagen Gmbh, din Germania, care asigura lucrarile, iar atribuirea s-a facut in urma unei licitatii organizate in luna noiembrie 2004, la care au participat sapte firme din strainatate.Pentru a fi transportate in Germania, deseurile de pesticide sunt colectate, reambalate si tratate in centre din Romania, dupa care vor fi introduse in ambalaje sterile. Acelasi lucru se intampla si cu fostele recipiente sau cu pamantul pe care acestea au stat. Aceasta este deocamdata intentia, pentru ca pana vom scapa de ele mai este timp destul.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp