Deşi a fost suspectat de producerea lui Afaceristul constănţean Cobzariu, parte civilă în cel mai grav accident din ultimii zece ani
Deşi a fost suspectat de producerea lui: Afaceristul constănţean Cobzariu, parte civilă în cel mai grav accidentAncheta în dosarul celui mai grav accident rutier din ultimii zece ani din judeţul Constanţa, din punctul de vedere al victimelor, a ajuns la final.
Organele de anchetă spun că singurul vinovat de producerea lui este Ionuţ Neagu, un student din Bucureşti, şoferul automobilului Opel Astra. Acesta ar fi circulat cu viteză prea mare şi nu ar fi păstrat distanţa regulamentară, motiv pentru care a lovit în partea din spate un Audi Q 7 la volanul căruia se afla afaceristul constănţean Viorel Cobzariu. Ulterior impactului, automobilul din urmă a fost proiectat pe contrasens, fiind lovit de autobuzul Isuzu Turquoise, care s-a răsturnat. Numărul total al victimelor a ajuns la 41, dintre care 39 au fost pasagerii autobuzului, însă la scurt timp după accident, unul dintre călători a decedat. Ipoteza potrivit căreia Viorel Cobzariu ar fi încercat să efectueze un viraj către stânga, peste linia dublă continuă, nu a fost probată. De altfel, acesta s-a constituit parte civilă în dosarul ce va fi tranşat de magistraţii Judecătoriei Constanţa.
În data de 29 iulie 2008, în jurul orelor 11.30, Ionuţ Neagu a condus un automobil marca Opel, model Astra, pe DN 2A, dinspre Constanţa către localitatea Ovidiu. În momentul în care a ajuns în dreptul reprezentanţei Bavaria Motors, din cauza neatenţiei în conducere şi a nepăstrării distanţei de siguranţă în mers, a lovit colţul dreapta spate a automobilului Audi, model Q 7, condus în faţa sa de Viorel Cobzariu. Acesta, spun oamenii legii, redusese viteza de deplasare deoarece se circula în coloană pe respectivul sector de drum. În urma impactului, maşina de teren a fost proiectată pe contrasens unde a fost lovită de autobuzul Isuzu Turquoise, condus de Aurel Bucur. Ulterior, mijlocul de transport călători s-a răsturnat pe partea stângă în afara părţii carosabile. La scurt timp, Opelul condus de Neagu a mai lovit o maşină, respectiv un Chevrolet, model Spark, condus de Mihai Scupra. Asta în timp ce Audi Q 7 s-a oprit într-un Renault Megane la volanul căruia se afla Cristian Daniel Chivu. În urma accidentului, au suferit vătămări corporale un număr de 41 de persoane, 39 pasageri în autobuz şi doi şoferi, respectiv Ionuţ Neagu şi Viorel Cobzariu, care au fost duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În ciuda eforturilor depuse de medici, Alexandru Marcu a decedat, la data de 12 august 2008. La data de 16 august 2008, Ionuţ Neagu a formulat plângere penală împotriva lui Viorel Cobzariu, pentru vătămările corporale suferite în accident. La data de 18 august, Viorel Cobzariu a formulat plângere penală împotriva lui Ionuţ Neagu pentru vătămările tot în accidentul din data de 29 iulie 2008. Potrivit unor martori, Ionuţ Neagu circula cu viteză, a fost surprins de frânarea automobilului Q 7 pe care a încercat să-l evite, însă l-a acroşat proiectându-l pe contrasens. Tot martorii au mai susţinut că automobilul condus de Viorel Cobzariu avea în funcţiune semnalul stânga spate şi că dorea să efectueze un viraj peste marcajul dublu continuu, organele de anchetă au cerut efectuarea unei constatări tehnice auto pentru verificarea datelor de pe computerul de bord al Audi-ului Q 7. Expertiza a scos la iveală că, la data de 29 iulie 2009, aproape de producerea accidentului, viteza automobilului de lux a crescut de la valoarea de 42 de kilometri/oră la 51 de kilometri/oră. Având în vedere acest rezultat, oamenii legii au decis că afirmaţiile unuia dintre martori cum că Viorel Cobzariu se afla oprit pe banda numărul doi nu se confirmă. Nemulţumit de acest verdictul expertizei, Ionuţ Neagu a cerut anularea ei însă procurorii nu au fost de acord.
Nemulţumiri
Pe cale de consecinţă, Neagu a solicitat companiei Porsche România să comunice dacă aparatura instalată pe Audi Q 7 condus de Cobzariu înregistrează viteza de deplasare, dacă valoarea ei este stocată şi pentru ce interval de timp şi care este procedura pentru analiza şi extracţia datelor în cazul în care maşina a fost implicată într-un accident. La finele unei alte expertize s-a stabilit că Audi Q 7 avea o viteză de 43 de kilometri/oră, Renault Megane circula cu 30 de kilometri pe oră, Opel Astra - 83 de kilometri/oră, Chevrolet Spark - 85,6 kilometri/oră, iar autobuzul Isuzu circula cu 80 de kilometri/oră. În altă ordine de idei, Ionuţ Neagu este, în ochii organelor de anchetă, singurul vinovat de producerea accidentului, motiv pentru care procurorii au hotărât punea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea lui în judecată. Dosarul cauzei va fi înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, iar Ionuţ Neagu va avea calitatea de inculpat. Asta în timp ce lista părţilor civile este deschisă de Lorica Marcu şi continuă cu Marcela Simion, Viorel Cobzariu, Claudia Roxana Arvente, Simona Pauliuc, Luminiţa Pamfil şi Cătălin Andrei Simion.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp