Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:26 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deşi programarea era pentru 28 septembrie Judecătorii Curţii Supreme vor redeschide astăzi dosarul „Portul"

ro

09 Jul, 2012 02:05 2527 Marime text
cap_6.jpgSurse avizate spun că nu este exclus ca azi să fie luate în discuţie aspecte ce ţin de măsura preventivă, şi anume interdicţia de a părăsi ţara, dispusă de instanţă

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor avea astăzi în atenţie dosarul cu numărul unic 2540/1/2012, denumit generic „Dosarul Portul", cauză în care apar 39 de inculpaţi. Şi asta deşi instanţa stabilise ca la data de 28 septembrie să aibă loc următoarea înfăţişare. De menţionat că la şedinţa din data de 25 iunie, Curtea Supremă a respins cererea senatorului PC Mircea Banias prin care solicita părăsirea ţării pentru investigaţii medicale.

Surse avizate spun că nu este exclus ca azi să fie luate în discuţie aspecte ce ţin de măsura preventivă, şi anume interdicţia de a părăsi ţara, dispusă de instanţă. De altfel, pe data de 6 aprilie, Curtea Supremă a admis, în parte, cererea formulata de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei. În consecinţă, magistraţii au dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de Iulian Dragoş Tudoran, Claudiu Constantin Olteanu, Akram Naser Abdel Rahman Bani Mustafa, Rouchdi Mohamad, Mihai Culea, Lucian Păun, Ionuţ Marius Scrioşteanu, Valentin Tiripan, Sorin Budai, Liviu Adrian Durbac, Mihai Ciobanu, Aurelian Cătălin Pilcă, Laurenţiu Mironescu, Mircea Marius Banias, Eugen Bogatu, Marin Dodu, Marian Ionuţ Iordănescu, Ioan Dan Didilescu, Ali Amer, Corneliu Păun, Qing Zhang şi Adrian Sorin Pătraşcu. Mai mult decât atât, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii au fost obligaţi să se prezinte la instanţa de judecată sau la organul de urmărire penală ori de câte ori au fost chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuiesc desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori au fost chemaţi. Lista obligaţiilor continuă cu interdicţia de a-şi schimba locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată şi cu cea de a nu deţine, folosi ori purta arme. Totodată, judecătorii au respins o cerere formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la inculpaţii Costel Liviu Bratu, fost adjunct al Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, Sunai Cadîr, şef al Regionalei Vamale Constanţa, şi Valentin Roşculeţ, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea. Printre cei 39 de inculpaţi apare şi Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii