Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:22 07 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detinutii aleg presedintele

ro

05 Dec, 2009 00:59 876 Marime text
detinuti.jpgTurul doi al alegerilor pentru desemnarea preşedintelui României se va desfăşura şi la Penitenciarul Poarta Albă, şi la secţia exterioară Valu lui Traian.

Potrivit comisarului-şef Gelu Dănuţ Dincă, directorul Penitenciarului Poarta Albă, la vot se vor prezenta persoanele arestate preventiv, cele condamnate în primă instanţă, precum şi condamnaţii fără interzicerea drepturilor electorale printr-o hotărâre judecătorească definitivă si tinerii în vârstă de 18 ani, asupra cărora s-a dispus măsura educativă într-un centru de reeducare. „Dintr-un total de 600 de persoane private de libertate cetăţeni români cu drept de vot, şi-au exprimat intenţia 540 de persoane, dintre care 350 la Penitenciarul Poarta Albă şi 190 la secţia exterioară Valu lui Traian", a specificat directorul instituţiei.

Pentru aceste persoane procesul electoral va începe la ora 9.00, în spaţii special amenajate din incinta locurilor de deţinere, unde reprezentanţii birourilor electorale ale secţiilor de votare de care aparţin cele două unităţi vor instala urnele speciale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii