Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:18 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dictatura lui Nicolae Crivineanu inseamna presiuni fizice si psihice

ro

03 Jun, 2004 00:00 1586 Marime text

Minciuna si violenta din orasul Basarabi ies la iveala

In urma cu aproximativ o saptamana, un cioban din satul Siminoc a fost batut cu bestialitate de catre unul dintre oamenii actualului primar al orasului Basarabi * Ca reactie imediata la articolul aparut in presa vizavi de aceasta manifestare violenta, Crivineanu si colaboratorii sai au incercat sa denatureze adevarul pentru a se putea indrepta impotriva ziarului nostru * Ciobanul batut a fost luat pe sus si convins sa dea o declaratie pe propria raspundere prin care sa-l scoata pe faptas din culpa si sa arunce faptele din sarcina acestuia in responsabilitatea unor necunoscuti * Reporterii nostri au efectuat o investigatie in teren si au aflat ca, de fapt, ciobanul batut a fost influentat sa dea acea declaratie mincinoasa chiar de apropiatii primarului Crivineanu * Toti locuitorii satului Siminoc contactati au declarat ca omul le spusese ca a luat bataie de la consilierul Stefan Bucur * Concluzia finala a fost ca adversarii actualei administratii publice a orasului Basarabi sunt intimidati prin violenta si obligati sa ascunda efectele terorii * Crivineanu a incercat totodata sa demonteze, fara succes, acuzele care vizau situatia terenurilor din localitate, dar nu a putut sa spuna de ce totusi lumea este nemultumita # Situatia pasunilor din Siminoc a fost trecuta sub tacere * Cu toate presiunile facute de Crivineanu, ilegalitati cu apartamente ANL din Basarabi au iesit la lumina

Daca presa a scos la iveala pana acum doar o mica parte din abuzurile si stilul violent care caracterizeaza de mai mult timp activitatea Primariei din localitatea constanteana Basarabi, efectul asupra populatiei orasului a inceput sa se faca simtit. In ciuda faptului ca actuala administratie publica locala incearca din rasputeri sa limiteze accesul publicului la informatii si la presa in general, exista totusi variante prin care oamenii reusesc sa afle despre ceea ce este putred in orasul lor. Pana acum cateva zile, frica, spaima de a vorbi in public, teama de a mai iesi pe strada in grupuri mai mari de patru persoane caracterizau stilul cotidian de viata al locuitorilor din acest oras. Iata totusi ca la orizont au inceput sa se iveasca si atitudini mai curajoase din partea unor oameni care probabil ca si-au dat seama ca altfel nu se mai poate. S-a dovedit prin existenta a numeroase sesizari venite din partea locuitorilor ca "batausii" primarului sunt omniprezenti, iar orice opozitie sau atitudine personala este suprimata brutal. Practica conditionarii apartenentei politice la PSD si, nu in ultimul rand, la "gasca" primarului este litera de lege la Basarabi. Si toate astea in timp ce putregaiul din primarie iese la vedere pe zi ce trece. Tot mai multe chestiuni indoielnice din punct de vedere legal sunt semnalate de nemultumiti.

Instigare la marturie mincinoasa

In cotidianul nostru aparut in ziua de 29 mai a.c. s-a relatat, in mare, cazul unui locuitor din satul Siminoc care a fost batut cu bestialitate, cel suspectat de acest lucru fiind un consilier PSD din Primaria Basarabi, pe nume Stefan Bucur. Se stie prea bine ca, in toiul campaniei electorale, "slugile" actualului primar al Basarabiului isi indeplinesc cu constiinciozitate misiunile trasate de acesta, fiind in permanenta vigilente asupra "bunului mers al lucrurilor" in campania electorala, bineinteles pentru Crivineanu. Evenimentele succedate in Basarabi in cursul saptamanilor trecute dovedesc indubitabil ca afirmatiile de mai sus sunt adevarate. Se pare ca povestea ciobanului din Siminoc "strivit" in bataie a cam luat pe nepregatite staff-ul lui Crivineanu, reactia imediata fiind, daca stam sa o gandim la rece, pripita. Istoria ciobanului Constantin Papuc incepe din seara 21 mai, de sarbatoarea crestina Constantin si Elena. Conform declaratiilor date de locuitori din satul Siminoc, care l-au vazut batut pe Papuc, reiese ca ciobanul lucra pana in acel moment la stana lui Stefan Bucur, consilierul lui Crivineanu. Fiind ziua numelui sau, Constantin Papuc ar fi cerut o zi libera de la "patron" si a fost refuzat. Conform declaratiilor sale, facute in fata multor martori din satul Siminoc, reiese ca Papuc ar fi fost batut cu un par chiar de catre Stefan Bucur. Aparitia in presa a acestui lucru si a fotografiei ciobanului cu fata tumefiata de lovituri a intors pe dos Primaria din Basarabi. In pripa, chiar in ziua in care a aparut articolul in ziar, Crivineanu si Bucur l-au cautat pe ciobanul Papuc si l-au luat pe sus, ducandu-l la un notar, unde a dat o declaratie pe proprie raspundere. Din cauza ca Papuc nu poseda acte de identitate, acesta a fost, chipurile, identificat de trei martori, aspect asupra caruia vom reveni putin mai tarziu. Declaratia urmarea, de fapt, disculparea lui Bucur si aruncarea vinei asupra unor tineri ramasi, chipurile, necunoscuti. Conform continutului acestei declaratii, ciobanul recunoaste ca locuia fara forme legale la un anume Adrian Bucur, ruda de gradul I cu Stefan Bucur. Papuc a fost convins sa spuna ca in seara de 21 mai a.c. a luat bataie in discoteca satului Siminoc, denumita "Calul Balan", fiind batut de cativa tineri ramasi neidentificati. Totodata, a fost influentat sa declare ca toata povestea a fost inventata pentru a discredita membrii marcanti ai PSD Basarabi, iar ca pe consilierul Stefan Bucur nu-l vazuse in viata lui. Este totusi la mintea cocosului ca omului, cioban fiind si probabil semidoct, i-ar fi fost cam greu sa compuna declaratia respectiva, si mai ales in conditiile in care a fost luat pe sus chiar de catre primar si consilierul acestuia. De frica si mai ales suprimat psihic de cei doi, omul a scris, daca a scris el, ceea ce s-a vrut sa se scrie. In mod normal, oricine poate vedea ca, prin prezenta celor incriminati, este evident ca a fost vorba de influentare si de instigare la marturie mincinoasa. Ca sa intarim afirmatia conform careia omul a fost supus mai mult ca sigur la presiuni, putem spune ca cei trei martori de identitate sunt oameni fideli lui Crivineanu. Astfel, unul dintre acestia este Natanail Dinu, care este nimeni altul decat administratorul satului Siminoc, angajat al Primariei Basarabi, supus lui Crivineanu, al doilea martor a fost Iosif Gheorghiu, care are promisiuni ca urmeaza sa primeasca un apartament ANL de la primarie, acesta fiind si presedinte PSD in satul Siminoc, si al treilea este Stefan Neacsu, vicepresedinte PSD in Siminoc. Lantul slabiciunilor nu se opreste aici. Ginerele lui Neacsu, pe nume Fricosu, a obtinut nu demult un apartament ANL de la Crivineanu. Acelasi Neacsu se afla pe locul 6 sau 7 de pe listele cu consilieri locali ai PSD Basarabi.

Afirmatii demontate de martori

Cum era si normal, afirmatiile lui Papuc din declaratia sa notariala au fost verificate in teren de catre reporterii nostri. Prima descindere am facut-o la localul "Calul Balan" din satul Siminoc. Aici, fara sa se stie cine suntem, am aflat de la oameni care faceau consumatie, dar si de la barmanita localului ca, in seara de 21 mai, in acel local s-a organizat un bal si ca totul a iesit frumos, toata lumea fiind multumita. In localitatile rurale, expresiile "bal" si "discoteca" sunt complet diferite. In seara de 21 nu a fost discoteca in localul "Calul Balan", ci un bal. Intreband de Constantin Papuc, toata lumea ne-a spus ca in sat se stie clar ca a luat bataie, de ziua lui onomastica, de la Stefan Bucur. Aceiasi oameni stiau ca Papuc fusese angajat la Stefan Bucur ca cioban, dar de-a doua zi dupa ce a luat bataie ciobanul fusese dat afara. De asemenea, paznicul permanent al localului "Calul Balan", pe nume Dan Chirchiboi, ne-a declarat ca, in seara cu pricina, nu a avut loc nici o bataie, si nici in alte zile, dar l-a vazut pe Papuc care a aparut intr-un tarziu batut si plin de sange. Chirchiboi ne-a spus - si, de fapt, toata lumea pe care am intrebat-o - ca Papuc se plangea ca a fost batut cu parul de catre acelasi Stefan Bucur. Locuitorii din Siminoc vorbesc despre faptul ca, imediat cum a aparut in presa cazul lui Papuc, oamenii lui Crivineanu l-au cautat si l-au dus la Constanta pe ciobanul agresat. Seara, barmanita localului a observat ca Papuc, care niciodata nu avea bani la el, scosese din buzunar o bancnota de 50.000 de lei si si-a cumparat o vodca. Cei care-l cunosc pe Papuc spuneau ca mai mult ca sigur ca, pentru a da declaratia de la notariat, acesta nu ar fi exclus sa fi primit si bani, oricum nu prea multi.

Pentru Crivineau doar "Regele de la 1890" poate rezolva problema pasunilor

In ceea ce priveste povestea pasunilor solicitate de locuitorii satului Siminoc, Nicolae Crivineanu a incercat sa fie, probabil, spiritual cand a spus, la ultima conferinta de presa, ca aceasta problema poate sa o rezolve numai "Regele de la 1890". Probabil ca in cultura sa generala istoria Romaniei se limiteaza doar la perioada comunista, perioada de aur atat pentru el, cat si pentru alti asemenea lui. Pe aceasta cale, il informam pe primarul Basarabiului ca la acea vreme rege era Carol I. In opinia lui Crivineanu, situatia terenurilor din anul 1890 si pana acum s-a schimbat si ca nu exista solutii pentru pretentiile ciobanilor din Siminoc. Dar oamenii din Siminoc revendica de ani de zile o suprafata de 1213 hectare de pasune, suprafata prevazuta in acte cadastrale din anul 1951, pamanturi confiscate de comunistii predecesori lui Crivineanu. Petitionarii care i s-au adresat in aceasta problema primarului Crivineanu s-au intors de fiecare data cu unicul raspuns "nu avem de unde". Subiectul cu pricina atinge, se pare, o coarda foarte sensibila, unii dintre acesti petitionari afirmand ca s-au facut presiuni puternice asupra lor, s-au proferat amenintari ca sa renunte la proteste. Majoritatea locuitorilor din Siminoc sunt crescatori de animale, iar pasunile reprezinta singura lor sursa de supravietuire. In anul 1996 au fost facute demersuri la Oficiul de Cadastru, obtinandu-se un document oficial nr.996/09 aprilie 1996 din care reiesea clar ca obstea sateasca din Siminoc poseda 1213,23 hectare de pasune pe diferite amplasamente. In anii 2001-2002 au fost facute nenumarate sesizari scrise si memorii cu tabele de semnaturi depuse personal primarului Crivineanu cu ocazia unor anevoioase audiente, dar nu s-a putut obtine nici un raspuns viabil legat de solicitarile petitionarilor. In schimb, Consiliul Local Basarabi a emis un program de pasunat pe pasunile existente. In hotararea de Consiliu Local nr.39/25.03.2004 s-au instituit reguli de pasunat valabile exclusiv pentru crescatorii de animale din Siminoc.

ANL-uri, dosare penale si fraude economice

Pe langa multe alte abuzuri facute de acolitii lui Crivineanu se numara si anumite manevre facute cu apartamentele ANL. Este bine stiut faptul ca multi dintre cei care au beneficiat de aceste apartamente au fost si sunt apropiati ai primariei, oameni de baza in partid, copii si rude ale gastii din primarie. Contestat este chiar modul de acordare a acestor apartamente, criteriile dupa care s-au facut aceste repartitii fiind deseori aberante. De exemplu, cazul lui Adrian Antonescu, care a primit un apartament ANL chiar daca in mod normal existau pe liste persoane care erau mult mai indreptatite sa li se atribuie o casa. In lista cu solicitantii considerati calificati pentru obtinerea unei locuinte ANL in Basarabi, Antonescu se afla pe locul trei, cu un punctaj de 89 de puncte. Si asta in conditiile in care acesta locuieste singur, nu figureaza ca fiind casatorit, iar cea mai mare neconcordanta este cea legata de venitul declarat. Astfel, in lista cu familiile care beneficiaza de apartamente ANL acesta are inregistrat un venit pe membru de familie, de 1956.981 de lei lunar, in conditiile in care acesta este singur si in conditiile in care alte familii au un venit lunar mai mic. Alta inadvertenta se afla in fisa fiscala a acestuia eliberata de SC "Max" SRL, unde are inregistrata suma de 1165.775 lei. Asa ca nu se prea leaga, in schimb conexiunile sunt altele. Totodata, am aflat de existenta unui dosar penal cu numarul 11365/2003, privind nerespectarea prevederilor care vizeaza achizitiile publice, unde se pomeneste numele lui Crivinenau si al contabilului sef al primariei, Memet Reise. In dosarul penal este vorba de nerespectarea prevederilor Ordinului 60/2003 privind achizitiile publice. Despre anumite devize emise cu valori mult mai mici decat valoarea facturilor, nerespectarea documentatiei necesare contractarii si achizitiilor, dosare incomplete din care lipsesc anumite documente de la organismele fiscale, despre toate acestea vom reveni intr-un alt material.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii