Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:59 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dimciu Mela, afacerist de Tulcea, „plecat momentan" Cele două fetiţe accidentate în Mamaia se află la Reanimare în Spitalul Judeţean

ro

03 Jul, 2012 01:00 3368 Marime text
fetite-sediuPolitiarutiera.jpgMenţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere de la Dimciu Mela, administratorul Mel Syd Vision SRL, însă acest lucru nu a fost posibil. Cu toate acestea, la numărul de telefon alocat unităţii comerciale a răspuns un bărbat care ne-a spus că Dimciu Mela este „plecat momentan"

Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa continuă cercetările în dosarul accidentului de sâmbătă soldat cu vătămarea corporală gravă a două fete minore, Alexandra S. şi Elena Andra S. Registrul Comerţului arată că numele bărbatului care ar fi provocat accidentul apare în SC Mel Syd Vision SRL, el fiind administratorul unităţii. Firma are sediul în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, iar potrivit Monitorului Oficial cu numărul 0936/2011 s-a decis schimbarea sediului social, dar şi completarea obiectului de activitate cu „laminarea la rece a benzilor înguste" şi cu „producţia de profile obţinute la rece".

Conform primelor cercetări ale oamenilor legii, Dimciu Mela, de 44 de ani, a condus un Jaguar pe bulevardul Mamaia. Ajuns în zona Hotelului Parc, şoferul a surprins şi accidentat două copile, de 10, respectiv un an, care treceau strada pe marcajul pietonal. În continuare, cele două victime se află internate în Secţia de Reanimare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Şoferul Jaguarului este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă şi i-a fost reţinut permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor. Registrul Comerţului arată că Dimciu Mela este născut în localitatea Stejaru, judeţul Tulcea, şi a figurat în mai multe societăţi comerciale, care în prezent sunt radiate. Cu toate acestea, numele bărbatului apare în SC Mel Syd Vision SRL, pe care o administrează, unitate care are sediul în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa. RECOM mai informează că Dimciu Mela conduce firma alături de Aurica Mela. Oficiul Registrului Comerţului arată că SC Mel Syd Vision SRL, cu obiect de activitate „servicii de curăţenie", nu are sucursale, subunităţi, sedii secundare ori date de bilanţ pentru 2008 şi 2009. Cu toate acestea, în 2010, cu doi salariaţi, unitatea a declarat o cifră de afaceri de -1 leu, în timp ce profitul a fost de tot -1 leu. Menţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere de la Dimciu Mela, administratorul Mel Syd Vision SRL, însă acest lucru nu a fost posibil. Cu toate acestea, la numărul de telefon alocat unităţii comerciale a răspuns un bărbat care ne-a spus că Dimciu Mela este „plecat, momentan".

Schimbări în firmă

Pe de altă partea, Vrajitorul.eu arată că SC Mel Syd Vision SRL a fost fondată de Aurica Mela, administratorul fiind Dimciu Mela. Conform Monitorului Oficial cu numărul 0936/2011, Dimciu Mela şi Aurica Mela au decis schimbarea sediului social în municipiul Medgidia, pe şoseaua Constanţei numărul 2, hala C23 - hala de fabricaţie. Mai mult decât atât, cei doi Mela au decis şi completarea obiectului de activitate cu „laminarea la rece a benzilor înguste" şi cu „producţia de profile obţinute la rece", actele adiţionale fiind încheiate sub semnătură privată.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii