Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din boxa arestatilor, Bucur cere eliberarea

ro

24 Dec, 2008 02:46 1085 Marime text
bucur_decupaj.jpgComisarul Claudiu Bucur, din cadrul Poliţiei Transporturi Constanţa, îşi va petrece următoarele 60 de zile în spatele gratiilor, la un loc cu deţinuţii de drept comun. Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au ajuns, ieri, la concluzia că măsura arestării preventive luată faţă de comisar este temeinică şi legală, aşa că au dispus prelungirea acesteia pentru următoarele două luni. Poliţistul poate ataca decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Odată cu trimiterea în judecată a ofiţerului, care a avut loc joia trecută, legalitatea stării de arest în care se află Bucur a fost controlată din oficiu, în conformitate cu prevederile legale. Procesul s-a judecat ieri dimineaţă, de la ora 10.00, în şedinţă publică. În sală a fost prezentă şi soţia comisarului, alături de câţiva prieteni şi colegi ai acestuia. Apărarea s-a codit să ia cuvântul pe fond şi să vorbească despre cei aproape 12.000 de euro care au fost descoperiţi la Claudiu Bucur, în urma flagrantului. În schimb, avocatul poliţistului s-a legat de tot felul de chichiţe legale. Acesta a afirmat că procesul verbal de la flagrant nu a fost semnat de apărător, că interceptările convorbirilor telefonice sunt lovite de nulitate şi a concluzionat că nu DNA Bucureşti ar fi fost competentă să ancheteze cazul. La rândul său, din boxa arestaţilor, flancat de ofiţerii de escortă, Claudiu Bucur i-a cerut judecătorului să-l lase în libertate, pe motiv că nu reprezintă un pericol pentru societate. Chiar mai mult decât atât, comisarul a replicat că el „a avut un comportament bun". Nu de aceeaşi părere au fost, însă, şi reprezentanţii DNA. Procurorii anticorupţie au solicitat instanţei prelungirea măsurii arestării preventive a ofiţerului prins luând şpagă. În susţinerea cererii, reprezentanţii parchetului au adus ca argumente toate probele existente la dosar.

Crăciun „la răcoare"

După deliberări, judecătorii au ajuns la concluzia că, în ciuda celor afirmate de poliţist, se impune menţinerea acestuia în arest. Astfel, Claudiu Bucur îşi va petrece Crăciunul şi Revelionul în spatele gratiilor, la un loc cu deţinuţii de drept comun. De menţionat că este al doilea an, consecutiv, în care un ofiţer al Poliţiei Transporturi Constanţa îşi petrece sărbătorile de iarnă „la răcoare". Conform procurorilor anticorupţie, care au lucrat cu ofiţerii DGA în acest caz, în noiembrie, Claudiu Bucur, comisar în cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, a pretins şi a primit în mai multe tranşe suma totală de 15.000 de euro. DNA susţine că banii au fost ceruţi de Bucur prin intermediul unui anume Dănuţ Mitiş, cunoştinţă comună a comisarului şi a denunţătorului. Cei 15.000 de euro ar fi fost primiţi pentru a se urgenta cercetările într-un dosar penal de care se ocupa Bucur, urmând ca poliţistul să dea o soluţie favorabilă pentru un angajat al denunţătorului. În dosarul instrumentat de Bucur era vorba de furtul a două role de tablă în valoare de aproximativ 133.000 de lei. Anchetatorii spun că Bucur a primit 3.000 de euro prin intermediul lui Mitiş, iar pe 1 decembrie a fost prins în flagrant, imediat după ce a primit 11.000 de euro şi 4.000 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii