Din salariul său de bugetar Comisarul Zamfir, fără avere dar cu proces pentru mită (documente)
Din salariul său de bugetar:Comisarul Zamfir, fără avere dar cu proces pentru mită (documente)Fără case, terenuri, apartamente, maşini sau investiţii sau plasamente de orice tip, gardistul se „lăuda" în cele două documente cu datoriile la bănci. Membru al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Laurenţiu Zamfir avea în anul 2008 datorii totale de 33.820 de euro, fiind vorba despre două credite contractate în 2006 şi 2007 şi scadente în anul 2011, respectiv 2012. La capitolul „venit anual realizat", comisarul a notat suma de 6.093 de lei, reprezentând „salariu" de la Garda Financiară Constanţa. Declaraţia de avere pentru anul 2009 a comisarului pare chiar şi mai sărăcăcioasă, gardistul menţionând doar o datorie la Unicredit Leasing IFN de 25.000 de euro, scadentă în 2012. Nu este de trecut cu vederea faptul că Zamfir a omis să-şi mai menţioneze venitul anual realizat. În contextul în care comisarul este judecat pentru luare de mită, poate ar fi fost interesant de văzut dacă averea gardistului a suferit modificări în anul 2010, dat fiind că perioada coincide cu momentul la care este acuzat de procurorii DNA Constanţa că ar fi solicitat mită. Trimis în judecată prin rechizitoriul procurorilor DNA din 23 decembrie 2009, Zamfir a fost condamnat deja de primele două instanţe care i-au analizat cazul, fiind găsit vinovat de luare de mită. Cu o pedeapsă de şase luni cu suspendare primită iniţial, dar majorată la Curtea de Apel la un an şi jumătate cu suspendare condiţionată, Zamfir s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând achitarea, pe motiv că este nevinovat. La rândul lor, procurorii anticorupţie au cerut majorarea pedepsei aplicate comisarului de la Garda Financiară. Cazul a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Curţii Supreme şi urmează să se judece la sfârşitul lunii viitoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp