Din salariul său de bugetar Donaţie de 57.000 de euro pentru gardistul cu două motociclete (documente)
Din salariul său de bugetar:Donaţie de 57.000 de euro pentru gardistul cu două motociclete (documente)
01 Mar, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
4549
Marime text



Cu avion sau fără, cert este că averea gardistului cu pricina nu este deloc una de trecut cu vederea. Cel puţin, după cum este ea consemnată în declaraţiile de avere aferente anilor 2008 şi 2009. Astfel, în 2008, Augustin Şuică, membru al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, nota că are patru terenuri, trei intravilane şi unul agricol, dobândite în perioada 1996-2006. La momentul la care s-a decis să devină "latifundiar", comisarul a început cu un teren intravilan în Constanţa, de 250 de metri pătraţi, căruia i-a urmat, după opt ani ce-i drept, o altă suprafaţă intravilană în Constanţa, de data aceasta de 500 mp. Pe de altă parte, 2006 a fost anul în care Şuică a moştenit două terenuri în localitatea Videle, primul, intravilan, de 1.316 mp, iar cel de-al doilea, agricol, de 29.000 mp. O dată cu cele două suprafeţe, comisarul a moştenit şi o casă, tot la Videle, de 70 mp, locuinţa urmând să se alăture apartamentului şi casei de vacanţă pe care Şuică le deţinea în Constanţa, din 1985 şi, respectiv, 1998.
Mii de euro din tranzacţii, donaţii şi moşteniri
De asemenea, gardistul mai deţinea un autoturism Dacia fabricat în 1999 şi două motociclete, o Honda din 1986 şi un Nissan fabricat în 2000, toate autovehiculele fiind dobândite în urma încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare. Printre bunurile pe care comisarul le deţinea în proprietate se număra şi o icoană de 9.000 de euro, pe care acesta o moştenise, o donaţie de 57.000 de euro pe care a primit-o nu se ştie de la cine, însă gardistul a notat şi faptul că în 2008 îi vânduse un autoturism lui Eduard Şuică, în urma tranzacţiei obţinând suma de "30.000", probabil de euro. Salariile de la Garda Financiară Constanţa îi aduceau un venit de 34.060 de lei, dar dincolo de acest venit, comisarul oricum avea în 2008 "economii" de "130.000" - de lei, probabil. În declaraţia de interese din 2009, comisarul nu mai precizează că ar fi membru SNFP, iar unul dintre lucrurile care se modifică în declaraţia de avere este suma economiilor "personale", care creşte la 150.000 de lei. Din salariile încasate de la Gardă, comisarul a realizat un venit anual de 60.476 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii