DNA Constanta vrea mai multi bani pe spinarea lui Zvarcolescu
DNA Constanta vrea mai multi bani pe spinarea lui Zvarcolescu
04 Apr, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1203
Marime text
Ieri, la Curtea de Apel Constanta s-a judecat apelul lui Sorin Bogdan Zvarcolescu impotriva sentintei prin care a fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare, cu executare, pentru trafic de influenta. In acelasi timp, nici Directia Nationala Anticoruptie Constanta nu a fost foarte multumita de sentinta pronuntata in dosar. Stupoare, insa, in sustinerea apelului DNA-ului.
Principalul motiv pentru care sentinta nu era pe placul procurorilor nu a fost nicidecum cuantumul pedepsei sau altele asemenea, ci taman suma pe care Zvarcolescu a fost obligat, prin sentinta, sa o plateasca, cu titlul de cheltuieli de judecata. Cu alte cuvinte, suma de 1.150 de lei li s-a parut prea mica celor de la DNA Constanta. "Rugam instanta sa reaprecieze cheltuielile de judecata, avand in vedere volumul mare de munca in cercetarile intreprinse atat in faza de urmarire penala, cat si pe parcursul procesului propriu-zis", a afirmat procurorul DNA prezent in sala, Beatrice Sisman. Abia in al doilea rand, reprezentantul DNA a facut referire la cuantumul pedepsei, precizand ca acesta nu ar fi trebuit coborat sub minimul special prevazut de lege. Nu in ultimul rand, procurorul a afirmat ca DNA nu este de acord cu confiscarea sumei de 30.000 de lei in folosul statului, bani care i-au fost inmanati lui Zvarcolescu pentru realizarea flagrantului. Aceasta ar fi trebuit sa fie inapoiata denuntatorului.
DNA, fara competenta in caz
De cealalta parte, avocatul Ion Popescu, reprezentantul legal al lui Sorin Bogdan Zvarcolescu, a solicitat casarea sentintei si trimiterea dosarului la organul competent, pentru a reface urmarirea penala. Aparatorul a atras atentia instantei ca, potrivit legislatiei in vigoare, competenta de anchetare a unui caz de trafic de influenta ii revine Directiei Nationale Anticoruptie, in cazul in care valoarea obiectului primit depaseste suma de 10.000 de dolari. Pe 29.11.2006, la flagrant, Sorin Zvarcolescu a primit suma de 30.000 de lei noi. Respectand paritatea leu-dolar de la acea data, echivalentul in lei al minimului de 10.000 de dolari ar fi depasit cei 30.000 de lei primiti de Zvarcolescu. Pe cale de consecinta, si constituirea completului de judecata ar fi fost nelegala, din moment ce doar anumiti judecatori, in virtutea unei delegatii, pot intra intr-o cauza a DNA. Avocatul a mai afirmat ca nu se poate retine in sarcina clientului sau comiterea infractiunii de trafic de influenta, atata timp cat Sorin Zvarcolescu nu a indicat in niciun moment numele persoanei pe langa care ar fi avut trecere, calitatea sau institutia unde aceasta si-ar desfasura activitatea. "Prin urmare, nu se poate discuta despre realizarea laturii obiective a infractiunii de trafic de influenta ci, cel mult, despre infractiunea de inselaciune", a subliniat aparatorul. Mai mult chiar, din moment ce nu exista niciun prejudiciu, Sorin Zvarcolescu ar trebui achitat si pentru aceasta infractiune. In subsidiar, avocatul Ion Popescu a solicitat schimbarea modalitatii de executare a pedepsei, afirmand ca "scopul pedepsei poate fi atins si printr-o pedeapsa cu suspendare". In final, aparatorul a conchis ca "nu Zvarcolescu este elementul corupt al tarii", iar acesta, in conditiile in care coruptia exista, dar nu avem corupti. Instanta urmeaza sa ia o decizie in acest caz peste o saptamana.Scris de: {autor}Cecilia ZAREA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii