Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:39 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi angajati de la Serviciul de Medicina Legala sunt cercetati penal

ro

10 Sep, 2007 00:00 6398 Marime text
1189364173.jpg

In luna octombrie 2006, cotidianul nostru atragea atentia cu privire la ce se petrece in sanul Serviciului de Medicina Legala Constanta. Dupa 18 ani de "domnie" a fostului sef al SML, dr. Stefan Botez, care traia cu impresia ca fusese numit acolo pentru eternitate, lucrurile au luat o alta intorsatura odata cu numirea, in baza Legii nr. 95/2006, a noului sef, dr. Mihai Onciu. Botez a acceptat cu greu sa plece de la conducerea institutiei, pe care incepuse sa creada ca o va lasa mostenire urmasilor si, mult timp, a refuzat sa elibereze scaunul, desi noul numit avea toate documentele in regula.

Recent, am intrat insa in posesia unor documente din care reiese ca Stefan Botezan si acolitii lui comit fapte care, de la distanta, fara a mai fi necesara o cercetare in amanuntime, aduc a infractiuni. De altfel, doi dintre oamenii lui sunt cercetati de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta pentru fals intelectual. Este vorba de dr. Ferent Viorel Covaciu si asistentul Emil Alixiu, acuzati ca, in anul 2004, nu au facut autopsia cadavrului unei victime care murise de moarte violenta. Pe certificatul de deces, cei doi au trecut drept cauza a mortii bronhopneumonia, iar, in momentul in care s-a facut exhumarea, s-a constatat ca barbatul murise prin asfixiere mecanica. Pe scurt, istoria se prezinta in felul urmator. Stefan Botez nu a acceptat ca nu mai conduce SML Constanta. Din secunda in care a fost detronat, si-a luat concediu medical din cauza unei afectiuni cardiovasculare. In fapt, in tot acest interval de timp nu a facut decat sa apeleze la prietenii sai din cadrul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici, din Bucuresti si din SML Constanta, pentru a declansa o campanie de denigrare a noului sef al SML care, prin venirea sa, pusese capat unor practici nu tocmai ortodoxe din cadrul Medicinii Legale. In februarie 2007, acestuia i-a fost blocat accesul la titlul de conferentiar, prin avizul negativ dat de o comisie pe un referat. Lupta surda dusa impotriva sefului Laboratorului de Medicina Legala are insa si alte conotatii.

Mosia doctorului Botez

Unul din motivele pentru care se doreste inlaturarea sa este faptul ca acesta intentioneaza sa creeze, la Constanta, unde se afla centrul Euroregiunii 2 Sud Est, propriul Institut de Medicina Legala, care sa coordoneze activitatea SML-urilor din sase judete arondate, respectiv Constanta, Galati, Braila, Vrancea, Buzau si Tulcea. Infiintarea acestui IML ar conduce la realizarea expertizelor, care acum sunt asteptate cu lunile de la Bucuresti, in timp record, deoarece IML Bucuresti ar fi degrevat de o sumedenie de sarcini. Se pare insa ca infiintarea acestuia nu convine SML Iasi si Medicinii Legale din Bucuresti, care ar pierde, odata cu judetele arondate, sume uriase de bani. Prin urmare, medicului Botez nu i-a fost greu sa gaseasca aliati impotriva lui Mihai Onciu. In mod absolut ciudat, in aceeasi luna in care nu si-a putut lua titlul de conferentiar, respectiv februarie 2007, acestuia i-au fost sustrase trei documente, care, ulterior, au fost prezentate unui cotidian local, care le-a publicat, sugerand ca, la SML Constanta, documentele zac prin torpedourile masinilor. Doua anchete, una administrativa si una penala, au fost deschise, in ambele existand indicii din care reiese ca a fost vorba de o actiune concertata din umbra de fostul sef al SML. In alta ordine de idei, practicile existente la ora actuala in cadrul institutiei sunt de-a dreptul strigatoare la cer. Medicul Covaciu si asistentul Alixiu sunt actionari intr-o firma privata care face concurenta SML Constanta, de la care cei doi isi primesc salariul de bugetar. Firma se numeste Bloomberg si are ca obiect de activitate imbalsamarea si vinderea materialelor mortuare, activitati pe care le indeplineste si SML. In mod misterios, din SML dispar frecvent materiale folosite la cele doua actiuni, care se regasesc ulterior in firma concurenta. Cei doi patroni absenteaza cu orele de la serviciul unde sunt angajati ca bugetari, pentru a-si indeplini obligatiile in firma privata. Pe numele celor doi exista, la Parchet, DNA si Politie, mai multe plangeri penale in care sunt acuzati ca, dupa ce au facut autopsiile, nu au eliberat chitante fiscale sau le-au eliberat pe sume mai mici decat cele pe care le-au incasat in realitate. Desi reclamatii au fost depuse si la Administratia Spitalului de Urgenta si la DSP, nimeni nu reactioneaza in vreun fel. In repetate randuri, medicul Botez, care, desi a implinit varsta de pensionare, a fost auzit amenintand ca, in cazul in care va fi scos pe tusa, isi va folosi toata influenta pentru a face rau celor care l-au scos la pensie. Vom reveni.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii