Doi copii, loviţi de maşini
Doi copii, loviţi de maşini
La data de 27 octombrie, în jurul orei 07.55, în municipiul Constanţa, Virgil B., de 39 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe strada Vârful cu Dor şi ajungând în zona intersecţiei cu strada Veniamin Costache accidentează pe minora T. M., de 11 ani, din Constanţa, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorei. Tot ieri, în jurul orei 13.50, în localitatea Hârşova, Corina Daniela B., de 26 de ani, din Hârşova, a condus un autoturism pe strada Decebal şi accidentează pe minorul A. F. M., de trei ani, care, fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp