Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi criminali cer clementa judecatorilor

ro

21 Dec, 2007 00:00 826 Marime text

Ieri, Curtea de Apel Constanta a judecat apelurile formulate de Vasile Tamaslacariu si Nicolae Gemala impotriva sentintei prin care au fost condamnati la ani grei de inchisoare. La inceputul lunii octombrie, Tribunalul Constanta i-a osandit pe cei doi la cate 17 ani de inchisoare cu executare si cinci ani de interzicere a unor drepturi, pentru comiterea infractiunii de viol, omor si, respectiv, omor deosebit de grav.

In fata instantei de apel, Tamaslacariu s-a aratat spasit, afirmand ca isi regreta faptele, precizand totodata ca intentia lui nu a fost aceea de a isi ucide mama vitrega, ci numai "de a-i aplica o corectie". Totodata, aparatorul acestuia a solicitat schimbare incadrarii juridice in lovituri cauzatoare de moarte, fapt ce ar implica o reducere a pedepsei. Pe de alta parte, Gemala s-a declarat total nevinovat, declaratiile martorilor, precum si toate probele adunate de politisti fiind o facatura a acestora. In acest sens, aparatoarea lui Gemala a cerut achitarea acestuia. Anul trecut, pe 24 octombrie, la doua ore dupa miezul noptii, o persoana neidentificata a sunat la 112 si a anuntat ca intr-un sant din Targusor zace o femeie moarta. Ulterior, s-a stabilit faptul ca apelul fusese efectuat de localnicul Nicolae Gemala, care a povestit cum a gasit-o pe femeie intr-o balta de sange si lipsita de suflare. Din cercetari, a reiesit faptul ca victima era Georgeta Mandrek, concubina lui Vasile Tamaslacariu, tatal inculpatului, care poarta acelasi nume. Politistii au descoperit ca in noaptea crimei, femeia si amantul sau primisera vizita juniorului Tamaslacariu, insotit de prietenul sau, nimeni altul decat autorul apelului. Dupa ce au baut impreuna, inculpatii au incercat sa o violeze pe Mandrek, dar aceasta a inceput sa tipe la concubinul ei, care dormea in alta camera. Tamaslacariu-tatal a fost batut de fiul sau si de prietenul acestuia, iar femeia a fugit pe camp, imbracata sumar. Atacatorii au urmarit-o, au violat-o si apoi au parasit-o intr-o balta de sange. Magistratii au ramas in pronuntare cu privire la apelul celor doi.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii