Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:53 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi politisti, complici in jaful de la Harsova

ro

23 Jan, 2009 01:52 8885 Marime text

jaf_1.jpgDe la locul faptei au fost furaţi 140.000 de euro şi 720.000 de lei

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale i-au prins pe autorii jafului de la Hârşova, comis în luna noiembrie 2008. Unul dintre autori este Vasile Saviuc, unul din numele de răsunet în judeţul Constanţa. Individul are la activ mai multe jafuri comise în aceeaşi manieră, spargeri de seifuri, inclusiv cel de la Pomaconst, şi un cazier bogat în furturi şi tâlhării. Mai mult, aceştia au avut se pare doi complici poliţişti.

Individul a fost reţinut de mai multe ori, dar de fiecare dată a reuşit să scape. Vasile Saviuc, de 31 de ani, din Valu lui Traian, şi cei trei complici ai săi, respectiv Marian Alexandru Lupu, de 20 de ani, din Constanţa, Mihai George Sântion, de 26 de ani, din Dorobanţu, şi George Cristian Ene, de 21 de ani, din Hârşova, zis Pisic, au fost reţinuţi miercuri seară. Ieri, au fost prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare. În luna noiembrie 2008, doi dintre ei au pătruns, cu cagule pe faţă, în locuinţa Adrianei Socaci, concubina omului de afaceri Marian Chiocaru. Au lovit-o, au legat-o cu un cablu de calorifer şi s-au repezit la seiful din perete. Au luat de acolo 140.000 de euro şi 720.000 de lei. Poliţiştii au bănuit, încă de la început, că autorii cunoşteau că omul de afaceri are sume mari de bani în casă şi că există un seif în care acestea sunt păstrate. Cei care au comis efectiv jaful au fost Saviuc şi Ene, iar ceilalţi doi doar i-au ajutat, transportându-i cu maşina de la locul faptei şi primindu-şi, în schimb, partea. Motiv pentru care aceştia sunt acuzaţi doar de complicitate la tâlhărie. Probele împotriva lor sunt indubitabile: urme de încălţăminte, probe ADN. Seiful metalic, de culoare gri, a fost găsit culcat pe o pilotă, cu ajutorul căreia autorii încercaseră să-l transporte, cu cheile introduse în  lăcaşul yalei. În locuinţă au fost găsite urme de sânge şi cablul electric cu care legaseră victima pe pardoseală.
jaf.jpgAnchetatorii au pornit de la faptul că, în urmă cu o săptămână, în anumite locuri din oraş, Marian Chiocaru observase un autoturism AudiA4, gri, cu numărul de înmatriculare IF-01-DYR. Aceeaşi maşină fusese observată, în apropierea locuinţei sale, în  zilele de 8 şi, respectiv, 9 noiembrie 2008, inclusiv în ziua comiterii jafului, precum şi în apropierea fermei pe care omul de afaceri o deţine. S-a stabilit că cel care folosea maşina era Marian Alexandru Lupu, administratorul firmei SC Dyr Trans SRL. Poliţiştii i-au prezentat omului de afaceri fotografii cu cei doi, iar Marian Chiocaru i-a recunoscut ca fiind primul individul care conducea autoturismul Audi, iar celălalt muncitorul care lucrase la locuinţa sa. Anchetatorii au găsit şi doi martori, care au declarat că, în ziua respectivă, la ora 16.30, au văzut doi bărbaţi cu cagule, ieşind din scara blocului şi urcând într-un autoturism marca Wolskwagen de culoare neagră, condus de un alt tânăr cu şapcă. Un al treilea martor a declarat în procesul-verb al existent la dosar că, în ziua respectivă, la ora 16.25, în timp ce se deplasa cu autoturismul său dinspre Hârşova spre Constanţa, a fost depăşit de două maşini care circulau cu aproximativ 160 Km/h. Primul era un Wolskwagen Golf 3 de culoare neagră, cu număr străin, posibil de Bulgaria, în care se aflau doi tineri. La distanţă mică, era urmat de un Audi A4 cu numărul IF-01-DYR.

jaf_2.jpgPercheziţii la domiciliu

Poliţiştii au solicitat imaginile surprinse de camerele de luat vederi instalate în parcarea supermarket-ului Carrefour, care au confirmat că, între orele 11.00 şi 11.53, în apropierea autoturismului aparţinând victimelor, aflat în parcarea complexului comercial, s-a aflat un Wolskwagen Golf de culoare neagră. S-a solicitat o expertiză Institutului pentru Tehnologii Avansate, care, analizând imaginile, a concluzionat că autovehiculul este foarte probabil marca Wolskwagen model Golf 3 de culoare neagră. Aceasta însemna că victimele fuseseră urmărite pentru a li se cunoaşte traseul. În noaptea de 23.10.2008, în jur de ora 3.30, prezenţa lui Lupu a fost semnalată pe raza municipiului Hârşova de agentul de poliţie Laurenţiu Balotă. Individul a motivat că se întâlneşte cu Pisic. În jurul datei de 25.10.2008, poliţistul a observat, în Hârşova, acelaşi Audi A4, recunoscându-l printre ocupanţi pe Ene. I s-a părut suspectă maşina şi, în momentul în care a pornit către Constanţa, a urmărit-o şi a constatat că acesta era oprit lângă un Wolskwagen Golf 3. De asemenea, cu ajutorul operatorilor de telefonie mobilă a s-a stabilit că Lupu şi Sântion comunicaseră înainte şi imediat după comiterea faptei, astfel că s-a dispus interceptarea telefoanelor. S-a constatat că cei patru foloseau un limbaj codificat cu referire la predarea-primirea unor sume de bani şi împărţirea acestora. Expresiile erau „pachet de ţigări", „nu veni cu barca la garaj" „brânză", „hârtii" şi „bomboane". Anchetatorii au avut însă, cu această ocazie, o surpriză de proporţii. Marian Alexandru Lupu vorbea la telefon inclusiv cu doi poliţişti din localitate, care îl anunţau că este suspectat de comiterea jafului. Miercuri, la domiciliile celor patru, au fost efectuate percheziţii simultane. În locuinţa lui Saviuc a fost găsit un pantalon de trening negru, cu dungi portocalii, exact obiectul de îmbrăcăminte pe care Adriana Socaci îl descrisese ca fiind purtat de unul dintre atacatori. Acasă la Marian Alexandru Lupu s-a găsit, lângă gardul de plăci din beton, o sabie, cu care o ameninţaseră pe victimă. Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus, ieri, arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 18 Feb, 2010 12:22 Daca procurorii ar avea in dotare un SISTEM DE CITIRE A GANDURILOR ,probele cerute de instanta ,ar fi floare la ureche de OBTINUT si cine stie ce alti politisti ar fi descoperiti ca au colaborat cu INFRACTORII ???!!!
  • George marin 31 May, 2009 22:36 Ce s-a intamplat cu politaii ?