Doi politisti de frontiera, ultragiati de hoti
Doi politisti de frontiera, ultragiati de hoti
22 Jul, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1114
Marime text
Prinsi cu sase focuri de arma
Patru tineri au fost retinuti de politistii de frontiera ai Grupului de Nave Mangalia, fiind acuzati ca ar fi autorii mai multor furturi * Ei au fost prinsi dupa doua ore de panda in apropierea unui camping din Vama Veche
Doi politisti de frontiera au fost nevoiti, ieri, sa faca uz de armele din dotare pentru prinderea unor hoti care intrasera pe o proprietate privata din Vama Veche. Totul a pornit de la o sesizare facuta de administratorul unui camping, motiv pentru care o echipa de politisti de frontiera ai Grupului de Nave Mangalia, aflata in misiune de patrulare pe portiunea Vama Veche - Mangalia, i-a asteptat pe hoti sa dea lovitura. Seful Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Constanta, comisar Adi Octavian Toba, a declarat ca trei dintre infractori au fost prinsi in flagrant, dupa ce au patruns prin efractie intr-o casa de vacanta a Anei Maria Barbu situata la iesirea din satul Vama Veche. Dupa o supraveghere de aproape doua ore, cei doi politisti au observat trei barbati intrand in curte. Oameni legii au incercat sa-i imobilizeze insa pentru a scapa, hotii i-au lovit pe cei doi politisti de frontiera. Pentru retinerea lor, politistii au tras trei focuri de avertisment in plan vertical si alte trei catre cei care au incercat sa fuga. Retinuti in cele din urma de catre oamenii legii, hotii care, potrivit anchetatorilor, sunt acuzati de comiterea mai multor furturi din zona, au fost imobilizati si dusi la sediul Grupului de Nave Mangalia. Cel de-al patrulea autor a fost prins in cortul de pe plaja in care acestia stateau. Desi au fost trase sase focuri nu au fost inregistrate victime omenesti sau distrugeri de bunuri in urma uzului de arma. Din primele cercetari s-a stabilit ca Mihai Tudurache, Victor Florin Sacaleanu, ambii din Iasi, Mihai Condurache, din Tecuci, si Adrian Dragomir, din Zimnicea, au la activ mai multe furturi comise prin folosirea violentei. Cei patru vor fi prezentati procurorilor cu propunerea de arestare preventiva sub aspectul comiterii infractiunilor de tentativa de furt si ultraj.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii