Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:16 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul retrocedărilor Cum riscă Mazăre să rateze termenul de prescripţie

ro

28 Oct, 2011 01:00 2531 Marime text
retrocedari-mazaredosare.jpgRăsturnări de situaţie în procesul privind faptele de corupţie imputate de procurorii DNA directorilor din administraţia publică locală, în frunte cu primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Cu procesul suspendat de mai bine de un an, dat fiind că dosarul a fost trimis Curţii Constituţionale la cererea avocaţilor apărării, s-ar putea ca timpul în care cazul este suspendat să nu ducă, în cele din urmă, la prescrierea faptelor, astfel cum se tem procurorii anticorupţie că s-ar putea întâmpla. Iar asta, după ce Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a transmis tuturor curţilor de apel din ţară, cu caracter îndrumător, decizia Curţii Supreme ca perioadele de suspendare să nu intre în calculul termenului de prescripţie.

Informaţia a fost făcută publică de HotNews.ro, după ce datele au fost preluate de pe Infocsm. „O primă măsură, luată la nivelul Înaltei Curţi, a fost ca perioadele în care dosarele au fost suspendate, ca urmare a faptului că au stat la Curtea Constituţională, să nu intre în calculul termenului de prescripţie", a declarat preşedintele instanţei supreme din România, citată de cele două publicaţii centrale. Iar decizia-şoc pentru avocaţii care încercau tergiversarea dosarelor până la împlinirea termenului de prescriere a răspunderii penale nu se opreşte la Curtea Supremă: „Am transmis această decizie cu caracter îndrumător tuturor curţilor de apel", a spus Livia Stanciu. În continuare, aceasta a explicat că „în acest mod, un dosar în care s-ar fi împlinit termenul de prescripţie în 2012 a fost devansat până la sfârşitul anului 2013".

Procesul lui Mazăre, exemplu pentru Morar

retrocedari-curteadeapel.jpgÎn ceea ce priveşte dosarul de corupţie legat de retrocedările de la Constanţa, în care edilul Mazăre, alături de preşedintele CJC, dar şi de alţi circa 30 de suspecţi sunt acuzaţi de procurorii DNA de crearea unui prejudiciu de peste 110 milioane de euro, poate nu este întâmplător faptul că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, jurnaliştii Televiziunii Naţionale dădeau acest caz drept exemplu de tergiversare a cauzei, într-o emisiune în care invitat era procurorul şef al DNA, magistratul Daniel Morar. Procesul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti, însă cauza a fost suspendată în urmă cu un an, dat fiind că în dosar au fost invocate mai multe excepţii de neconstituţionalitate din partea avocaţilor apărării, iar magistraţii bucureşteni au hotărât să sesizeze Curtea Constituţională a României. Surse avizate spun că, dacă decizia Înaltei Curţi, de a nu include perioada de suspendare în calculul privind termenul de prescriere, va fi aplicată şi la Curtea de Apel Bucureşti, atunci faptul că a fost sesizată Curtea Constituţională, iar dosarul a fost suspendat ar putea să nu mai reprezinte un avantaj pentru îndeplinirea termenului de prescripţie a faptelor. Pe de altă parte, publicaţiile bucureştene de specialitate atrag atenţia că o altă modalitate de tergiversare a cauzelor este reprezentată de numeroasele termene care se acordă în proces. Situaţie în care, preşedintele Înaltei Curţi a vorbit despre lipsa sălilor de şedinţă care nu ar fi permis „fixarea mai multor termene în astfel de dosare". Totodată, Livia Stanciu a adăugat că o altă cauză a numeroaselor amânări ar fi „fluctuaţia de personal, care durează de ani de zile". În aceste condiţii, rămâne doar de văzut dacă şi Curtea de Apel Bucureşti, alături de celelalte curţi de apel din ţară, vor decide să adopte decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind modul de calculare a termenului de prescriere.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii