Doua noi autospeciale pentru pompierii militari
Doua noi autospeciale pentru pompierii militari
22 Jun, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1251
Marime text
Achizitii ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta
La nivel national exista doar 30 de astfel de masini * Pentru Inspectoratul de Urgenta, acestea reprezinta reale castiguri, avantajele fiind numeroase * Viteza de deplasare dubla, dotarea cu accesorii de prim ajutor, de interventie pentru orice fel de incendiu dar si pentru salvare de persoane si descarcerari sunt doar cateva dintre atuuri
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea al judetului Constanta este, incepand cu aceasta saptamana, mult mai bine dotat. Pompierii militari au primit, in urma unui program derulat la nivel national de Ministerul Administratiei si Internelor, doua noi autospeciale Magirus Iveco. Potrivit celor declarate de Neculai Coman, inspector sef prim adjunct colonel, in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, autospecialele reprezinta un real castig pentru unitate, tinand cont de avantajele pe care noile achizitii le prezinta. Autospecialele permit in primul rand o deplasare mult mai rapida la locul incidentelor, aproape dubla, putand atinge viteza de 130 km pe ora, iar spatiul mult mai mare in care sunt dispuse accesoriile reprezinta de asemenea unul dintre atuurile autospecialelor Magirus. La acestea se adauga dotarea cu accesorii de prim ajutor, de interventie pentru orice fel de incendiu dar si pentru salvarea de persoane si descarcerare, o capacitate dubla de incarcare. Autospecialele sunt prevazute cu o serie de echipamente de protectie, riscul de accidentare al servantului fiind minim in aceste conditii. O parte a personalului care va lucra pe aceste autospeciale a fost instruit timp de zece zile la Bucuresti, multe dintre elementele autospecialelor nereprezentand o noutate. Neculai Coman a precizat ca pretul unei astfel de masini este de 500.000 euro, la nivel national fiind achizitionate 30 de astfel de autospeciale. Cele doua noi achizitii vor interveni in cazul incendiilor din oras si din port. In cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, exista in prezent 38 de autospeciale plus utilajele de pe linia de descarcerare si protectie civila, unele masini avand peste 30 de ani. Prezentarea autospecialelor Magirus, precum si o mica demonstratie a fost facuta in dimineata zilei de ieri, in prezenta prefectului Constantei, Danut Culetu, si a reprezentantilor mass media locale. Cu aceasta ocazie, Culetu a precizat ca MAI a inteles foarte bine necesitatile unitatilor de pompieri militari, programul urmand a continua si in masura sprijinului pe care il vor primi de la UE. Ideea pe care se merge este interventia cat mai rapida, cu scopul de a elimina pierderile umane.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii