Dreptate mortilor din Rover (galerie foto)
Dreptate mortilor din Rover (galerie foto)Accidentul rutier provocat de Elena Purdel s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2007, la hotelul Scandinavia, din Mamaia. Din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei, Purdel, care conducea un Rover cu numărul B 15 MLK, a pierdut controlul direcţiei, a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a înfipt într-un pom de pe marginea drumului. Din cei şapte tineri care se aflau înghesuiţi în maşina morţii, toţi studenţi la diferite facultăţi din Constanţa, doi au murit pe loc, iar un al treilea şi-a pierdut viaţa pe patul de spital. În faţa instanţei Tribunalului Constanţa, tânăra şoferiţă, care se urcase băută la volan şi care condusese aproape ca o maniacă, a cerut îndurare.
A suferit un şoc
Prin intermediul avocatului ei, Elena Purdel a încercat să sensibilizeze judecătorii, vrând să-i convingă să o lase să execute sentinţa de un an şi jumătate de închisoare, la cât fusese condamnată iniţial, la locul de muncă, nu în penitenciar. În plus, şoferiţa morţii a încercat să obţină şi bunăvoinţa rudelor tinerilor pe care i-a băgat în mormânt, argumentând că va achita daunele stabilite de instanţă, în funcţie de cum va avea bani. Într-o încercare aproape disperată de a trezi simpatia sau compasiunea judecătorilor săi, Elena Purdel a vorbit, tot prin intermediul avocatului său, despre suferinţa prin care a trecut în urma dramaticului accident. Aproape dând dovadă de cinism, acuzata a susţinut că a suferit un şoc după accident şi că a avut nevoie de tratament psihiatric pentru a trece peste tragedie, acesta fiind motivul pentru care nu a luat legătura cu familiile victimelor sale. La polul opus, procurorii au cerut majorarea pedepsei aplicate, subliniind că tânăra conducea cu viteză foarte mare şi că băuse înainte de a se urca la volanul maşinii care le-a adus moartea celor trei prieteni ai săi. Nu în ultimul rând, familiile tinerilor morţi în accidentul rutier au solicitat majorarea daunelor acordate de prima instanţă, pe motiv că acestea nu vor putea acoperi niciodată pierderile copiilor. După deliberări de aproape două săptămâni, judecătorii au decis că un an şi jumătate de închisoare nu reprezintă o pedeapsă suficient de aspră pentru cele trei vieţi curmate, astfel că au majorat-o la trei ani. Rămâne de văzut dacă decizia nu va fi schimbată de judecătorii Curţii de Apel.
{mos_ri:Elena Purdel, Scandinavia}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp