DVD-ul buclucaş şi promisiunea către Mazăre Când s-a rupt firul în procesul Babuş la Curtea de Apel Constanţa
DVD-ul buclucaş şi promisiunea către Mazăre: Când s-a rupt firul în procesul Babuş la Curtea de Apel ConstanţaCel puţin, aceasta ar fi concluzia care se desprinde din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, deşi a trimis dosarul înapoi la Constanţa spre rejudecare, a hotărât să menţină „actele îndeplinite de instanţa de apel până la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2010". Foarte interesant, termenul din 27 octombrie este exact momentul în care Curtea de Apel Constanţa a pus în discuţie admiterea ca probă a unui DVD cu o înregistrare neautorizată a unei conversaţii purtate de Ionel Pilat cu Dumitru Burcin, discuţie înregistrată, potrivit susţinerilor din proces, de Burcin, fără ştirea lui Pilat. La momentul acela, Burcin a susţinut prin intermediul avocatului său că DVD-ul conţine înregistrarea convorbirii în care s-ar fi făcut presiuni asupra lui Burcin.
Promisiuni către edil?
După cum a motivat în faţa judecătorilor, înregistrarea convorbirii respective a fost adusă aşa de târziu în discuţie pentru că, a spus Cornel Popescu, avocatul lui Burcin, primarului Radu Mazăre i s-a promis că numele său nu va fi legat de acest proces. „După denunţ (nr, denunţul formulat împotriva lui Constantin Babuş, Marius Tărcatu şi Ionel Pilat), clientul meu o avut o întâlnire cu Radu Ştefan Mazăre, căruia i-a promis că nu-i va pronunţa numele în legătură cu acest proces. Pe înregistrarea aceasta apare numele lui Mazăre, la care face aluzie Ionel Pilat când face presiuni asupra lui Burcin. Din cauza promisiunii făcute, Dumitru Burcin nu a menţionat până la acest moment înregistrarea", a explicat avocatul în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, la termenul din 27 octombrie 2010. Surse apropiate cazului spun că nu este exclus ca hotărârea de rejudecare a procesului pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi avut legătură cu DVD-ul convorbirii dintre Pilat şi Burcin, DVD respins ca probă în procesul penal de completul Curţii de Apel Constanţa, format din preşedintele Dan Năstase şi judecătorul Viorica Lungu.
„Menţine actele îndeplinite până pe 27 octombrie"
După cum menţionam în ediţiile anterioare, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursurile declarate de procurorii anticorupţie şi de partea vătămată Dumitru Burcin împotriva soluţiei prin care Constantin Babuş, Marius Tărcatu şi Ionel Pilat au fost achitaţi de faptele de corupţie care li se imputaseră de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Mai exact, soluţia Curţii Supreme a fost următoarea: „admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticurpţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi partea vătămată Burcin Dumitru împotriva deciziei penale nr. 112/P din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie privind pe intimaţii inculpaţi Babuş Constantin, Tărcatu Marius şi Pilat Ionel". De asemenea, în decizia instanţei se mai arată: „casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, partea vătămată Burcin Dumitru şi inculpaţii Babuş Constantin, Tărcatu Marius şi Pilat Ionel, aceleiaşi instanţe, respectiv Curţii de Apel Constanţa". Interesant este însă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai decis că „menţine actele îndeplinite de instanţa de apel până la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2010".
Nu se poate stabili data înregistrării
Aşa cum precizam anterior, în afară de discuţiile legate de DVD-ul ce conţinea înregistrarea conversaţiei dintre Pilat şi Burcin, la data respectivă a fost judecat fondul cauzei, iar avocaţii tuturor părţilor din proces, dar şi procurorii DNA şi-au susţinut punctul de vedere, pledând fie pentru achitare, fie pentru condamnare. În legătură cu DVD-ul cu pricina, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au respins solicitarea introducerii acestuia ca probă: „Deliberând, Curtea de Apel respinge proba, apreciind că nu se poate stabili cu certitudine data înregistrării, convorbirea fiind înregistrată iniţial pe o casetă audio, suport care nu permite identificarea cu certitudine a momentului la care a fost făcută înregistrarea", au motivat magistraţii la momentul respectiv. Rămâne de văzut, după ce dosarul se va întoarce la Constanţa dacă, într-adevăr, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de casare a achitărilor pronunţate în dosar şi de a se rejudeca procesul a avut sau nu legătură cu DVD-ul lui Burcin.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- vadim 22 Apr, 2011 07:59 cind burcin lua spaga de la cautatul international keser fatih ce zice dna sri sie? iau spaga?