Eliberat din penitenciar
Eliberat din penitenciar
Mai exact, Curtea de Apel a respins recursul procurorilor, astfel hotărând în mod definitiv eliberarea lui Şerban din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă. În aceste condiţii, suspectul va fi judecat în stare de libertate, dar având interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, respectiv comuna Măraşu din Brăila, fără acordul autorităţilor. În plus, el nu are voie să ia legătura cu ceilalţi suspecţi, Marian Şerban şi Marin Holban. Aşa cum se arăta în ediţii anterioare, Şerban a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de tentativă de omor deosebit de grav. Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în seara zilei de 7 noiembrie 2011, când cei trei suspecţi ar fi sustras mai mulţi saci cu grâu dintr-o semănătoare a SC Alfatar Investment SRL Bucureşti. Fiind surprinşi de directorul firmei, spaniolul Francisco Daniel Naranjo Solis, aceştia l-ar fi ameninţat pentru a-şi asigura scăparea, iar Vasile Şerban chiar l-ar fi lovit pe director cu bâta în zona capului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp