Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:25 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Esuare cu cantec

ro

24 Nov, 2003 00:00 1096 Marime text

Primele ipoteze indica faptul ca vasul tranzita Canalul Sulina folosind combustibil greu

Regulamentele internationale privind tranzitarea canalelor si stramtorilor prevad faptul ca navele sunt obligate sa efectueze aceste manevre folosind pentru motoare doar combustibil usor (motorina) * Se pare ca nava turceasca "Kirk Lareli" a efectuat manevra de tranzitare a canalului Sulina folosind combustibil greu * Apa existenta in combustibil a determinat oprirea motorului principal al vasului * Dupa mai bine de 24 de ore de eforturi sustinute, cu ajutorul mai multor remorchere fluviale, vasul a putut fi dezesuat * Cargoul turcesc a fost intors din drum, fiind adus in portul Tulcea pentru investigatii de specialitate * Astazi, comandantul navei si seful mecanic vor fi audiati de autoritatile romane

Vineri dupa-amiaza, cargoul "Kirk Lareli", sub pavilion Turcia, a esuat in dreptul milei 29 de pe bratul navigabil Sulina, din cauza unei avarii la motorul principal. Vasul venea incarcat cu 6.500 de tone de porumb din portul ucrainean Ismail si se indrepta pe bratul Sulina catre Marea Neagra. Destinatia marfii ca si a navei este portul italian Napoli. Vasul are o lungime de 124 de metri, latime de 17 metri, pescajul de 7,05 metri si un deplasament de 7.500 tdw. Autoritatile portuare din Tulcea au confirmat faptul ca esuarea navei s-a datorat opririi accidentale a motorului principal. Fara a avea propulsie, vasul a devenit imediat neguvernabil, curentii puternici ai fluviului Dunarea au impins nava catre malul drept al bratului Sulina, aceasta intrand initial pe perpendiculara in mal.In timp, curentii fluviului au deplasat vasul astfel incat acesta a fost lipit in totalitate cu unul din borduri de malul canalului. Motorul navei s-a oprit din cauze care, la aceasta ora, nu sunt inca pe deplin clarificate. Ipoteza de baza este aceea conform careia, la momentul incidentului, motorul principal functiona pe baza de combustibil greu. Legislatia internationala nu permite navelor folosirea acestui tip de combustibil in timp ce se efectueaza manevre de tranzitare a canalelor, stramtorilor sau manevre de intrare sau iesire din porturi. Combustibilul greu este folosit doar in mars, fiind mult mai economic decat combustibilul usor (motorina). Dezavantajul sau consta in faptul ca, in caz de oprire accidentala, cum a fost cazul de fata, pornirea imediata a motorului este foarte greoaie, combustibilul greu fiind foarte vascos, existand pericolul de a infunda efectiv instalatia de alimentare cu combustibil a motorului. Pentru a putea fi folosit, combustibilul greu este incalzit la temperaturi de peste 80 de grade pentru a ajunge la vascozitatea necesara. De aceea, pentru a se evita opririle accidentale, si implicit catastrofele, manevra motoarelor navale in situatiile descrise mai sus se face exclusiv cu combustibil usor (motorina). Se pare ca, in cazul navei turcesti "Kirk Lareli", seful mecanic sau comandantul au vrut sa faca economie de combustibil usor, riscand tranzitul canalului Sulina folosind combustibil greu. Autoritatile portuare tulcene au declarat ca echipajul navei a explicat oprirea vasului ca fiind pusa pe seama existentei apei in combustibil.

Remorchere... nevoie

Esuarea navei turcesti s-a produs la ora 12.30, in ziua de vineri. Nava turceasca a incercat timp de mai multe ore sa se dezesueze cu mijloace proprii, echipajul reusind remedierea avariilor motorului principal si pornirea acestuia. In asistenta vasului esuat se aflau doua remorchere de putere mica (550 CP), "Cetatuia" si "Portile de Fier". Navigatia pe canalul Sulina a fost intrerupta de autoritatile portuare tulcene, un numar de patru cargouri asteptand la ancora in avalul senalului navigabil, iar un vas de pasageri de pe ruta Tulcea-Sulina a ramas in asteptare in portul Tulcea. Initial, comandantul vasului a refuzat implicarea remorcherelor romanesti in incercarea de dezesuare. Vazand ca nu are nici o sansa sa se desprinda din malul in care se afundase cu aproape 50 de centimetri (diferenta de pescaje era de la 7,05 metri initial la 6,60 metri in momentul esuarii), comandatul turc a acceptat ajutorul remorcherelor. Din cauza ca cele doua remorchere de mica putere care au asistat nava nu au avut suficienta capacitate in vederea tractarii vasului esuat, s-a apelat la un remorcher mai puternic, "Gheorghieni" de 980 de cai-putere. Dupa eforturi sustinute timp de mai bine de 24 de ore, vasul turcesc a fost smuls din malul canalului. Si asta dupa ce, ore intregi, motorul semirapid al vasului a fost permanent in functiune, cu masina de pas pe sensul "toata viteza inapoi", in acest mod putand fi "spalat" patul de namol in care era tinuta captiva nava. Dupa ce a fost dezesuata, nava a fost escortata in portul Tulcea, fiind astfel intoarsa din drum. Aici, vor fi efectuate o serie de expertize tehnice la bordul navei, va fi inspectat subacvatic fundul vasului pentru a se constata eventualele avarii sau deformari, vor fi investigate cauzele producerii accidentului. Capitanul sef al Portului Tulcea, Dan Ichim, ne-a declarat ca, in cursul zilei de azi, atat comandantul, cat si seful mecanic al navei vor fi chestionati de autoritati. Totodata, vor fi calculate si cheltuielile care s-au facut de autoritatile romane pentru acordarea de asistenta si dezesuarea navei, urmand ca acestea sa fie imputate armatorului vasului "Kirk Lareli", si anume firma turceasca "Active Marine Istanbul". Dupa definitivarea anchetei, nava va putea parasi apele romanesti, cu destinatia Napoli. Daca nu s-ar fi reusit dezesuarea, exista pericolul ca fenomenul "Rostok" sa se fi repetat, nava turceasca aflandu-se in pericol de rasturnare din cauza curentilor puternici. Asta ar fi insemnat blocarea completa a canalului Sulina, cu consecinte dramatice pentru navigatie. Norocul a fost cu atat mai mare cu cat la Dunare exista foarte putine remorchere de mare putere, apte sa se implice in operatiuni de salvare, mare parte din aceste utilaje fiind aduse in mod inconstient in Portul Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii