Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:50 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Europa Yacht Club a deschis prima Marina privata din Romania

ro

02 Aug, 2004 00:00 2545 Marime text

Practicantii sportului nautic au un port veritabil in Eforie Nord

Lucrarile de construire si amenajare a portului de agrement au fost efectuate de SC Rominserv SA, membra a grupului Rompetrol * Investitia valoreaza nu mai putin de 2 milioane de euro, urmand a fi complet definitivata in cursul anului viitor, prin construirea unor hangare si depozite pentru ambarcatiuni * Marina Europa Yacht Club ofera servicii variate la nivel occidental tuturor celor care sunt atrasi de sporturile nautice * George Copos, finantatorul proiectului, a declarat ca aceasta Marina va fi ultima investitie pe care a facut-o in turismul romanesc

Sambata seara, in golful de pe plaja Belvedere din Eforie Nord, in compania a numerosi oameni de afaceri, reprezentanti ai administratiei locale si oameni de presa, a avut loc inaugurarea primei Marine private din Romania. Investitia, in valoare de peste un milion de euro, este un port pentru nave usoare de agrement, iahturi, veliere si ambarcatiuni sportive si a fost realizata de firma privata Europa Yacht Club SRL, un consortiu constituit prin asocierea in parti egale a Grupului Ana Hotels, a companiei Rominserv SA si Yacht Clubului Regal Roman. Presedintele Ana Hotels, George Copos, a declarat, la deschiderea oficiala a Marinei, ca aceasta investitie va fi ultima pe care omul de afaceri a facut-o in turismul romanesc. Finalizarea in proportie de 100% a Marinei private din Eforie mai necesita construirea unor hangare si depozite pentru adapostirea ambarcatiunilor, investitie care va mai necesita inca aproximativ un milion de euro, si va fi finalizata in cursul anului viitor. Intreaga constructie a portului, adancirea lui pana la cotele ideale pentru iahturile de croaziera cu pescaje mai mari, crearea facilitatilor si infrastructurii tipice unui port de agrement au fost facute de catre societatea Rominserv SA, membra a grupului Rompetrol. Inginerii proiectanti ai acestei societati au urmarit punct cu punct executarea tuturor reperelor prevazute in planurile de constructie a acestui port, astfel opera finala devenind o adevarata capodopera inginereasca, putand concura in acest fel cu multe alte Marine cu veche traditie din Europa de Vest. Portul Europa Yacht Club ocupa o suprafata de 2 hectare, acvatoriul putand adaposti la cheiuri un numar de aproximativ 70 de ambarcatiuni usoare cu pescaje de maxim 3 metri. Acest port turistic va functiona de acum inainte in regim permanent, in toate anotimpurile clienti si membri ai Clubului Europa avand la dispozitie o gama variata de servicii de asistenta tehnica, alimentare cu combustibil, retea de comunicatii internationale (fax, telefon, E-mail) statie radio, o macara de 30 de tone, parcare auto, bar si restaurant, apa curenta, dusuri, WC. Totodata, Clubul organizeaza cursuri de brevetare pentru conducatori de ambarcatiuni maritime si fluviale si de scafandri autonomi. De asemenea, Clubul ofera servicii de charter ambarcatiuni cu sau fara schipper, inchiriere si depozitare ambarcatiuni in extrasezon, punct de vanzare ambarcatiuni, piese si accesorii nautice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii