Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exceptie respinsa in dosarul lui Stila Gosu

ro

10 Dec, 2009 01:08 2024 Marime text
Dosarul în care Stila Goşu, împreună cu fratele său, Mitică, dar şi cunoscuţii Petrică Tomescu, Ionuţ Vanghelici, Vasilică Coşman şi Daniel Zorică sunt judecaţi pentru răpire nu pleacă la Curtea Constituţională.

Ieri, magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosar de avocatul apărării, la sfârşitul săptămânii trecute. Concret, avocaţii celor şase indivizi au argumentat că legea care priveşte stocarea datelor telefonice nu ar fi constituţională şi au solicitat trimiterea întregului dosarul la Curtea Constituţională, pentru a se verifica aspectele invocate. Totuşi, după analizarea excepţiei invocate, instanţa Judecătoriei Constanţa a ajuns la concluzia că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale. De altfel, este de menţionat faptul că legea respectivă a fost deja declarată neconstituţională, încă din luna octombrie a acestui an, după ce excepţia fusese ridicată de Comisariatul pentru Societatea Civilă într-un proces intentat unei companii de telefonie mobilă. Decizia Judecătoriei de respingere a excepţiei în dosarul care îi priveşte pe cei şase constănţeni poate fi atacată cu recurs, la Tribunalul Constanţa. Faptele ce li se impută celor şase indivizi sunt lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe. Conform anchetatorilor, prima dintre faptele pentru care sunt judecaţi s-a petrecut în seara de 3 decembrie 2008, în jurul orei 19.00. Procurorii susţin că Stila Goşu, Petrică Tomescu şi ceilalţi acuzaţi l-ar fi împiedicat pe Doru Ilie Ion să părăsească zona Bingo, de la Casa de Cultură. Mai mult, aceştia l-au forţat să intre într-un Mercedes, cu care l-au dus apoi în barul „Vânătorul", din Constanţa, care, potrivit procurilor, îi aparţine lui Petrică Tomescu. În acest timp, partea vătămată a suferit mai multe lovituri din partea celor şase, care i-au cauzat leziuni ce au necesitat circa două zile de îngrijiri medicale. Doru Ilie Ion era angajat la o societate comercială, al cărei administrator este Aurel Coman, care, la rândul său, a suferit leziuni din partea lui Stila Goşu, conform actului de acuzare. Procurorii susţin că Goşu i-ar fi şantajat pe Aurel Coman şi pe Cătălin Duţu, în perioada 3 - 5 decembrie 2008, forţându-i să-i dea suma de 123.000 de lei şi, respectiv, 35.570 de lei, pentru el şi un anume Ionel Băloi, administratorul firmei la care Goşu era consultant. Nici în faza de urmărire penală, dar nici în faţa instanţei de judecată, niciunul dintre acuzaţi nu a recunoscut faptele care i s-au imputat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii