Fals şi uz de fals în scopul excrocării Călugărul acuzat de relaţii homosexuale cu minori, liber prin localitate
Fals şi uz de fals în scopul excrocării:Călugărul acuzat de relaţii homosexuale cu minori, liber prin localitate


Călugărul cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor va fi cercetat în stare de libertate. Procurorii au dispus ca individul să nu părăsească localitatea de domiciliu, pentru 30 de zile. „Slujitorului lui Dumnezeu" a ajuns în atenţia în atenţia oamenilor legii graţie unui profesor din Topraisar. Acesta a reclamat că doi dintre elevii săi ar fi fost racolaţi de un individ pentru a întreţine raporturi sexuale pe un câmp, din apropierea municipiului Medgidia.
Prin intermediul unui comunicat de presă,
reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au informat că individul a fost stareţ
al Mănăstirii din localitatea 23 August, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului"
şi „Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion" - Protoieria Mangalia, în perioada 1
septembrie 2006 - 2 septembrie 2008, având numele de călugărie Macarie. Acelaşi
document mai arată că prin sentinţa numărul 1 dată de Consistoriul monahal
(tribunalul călugăresc), în şedinţa din 10 noiembrie 2008 şi aprobată de către
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Teodosie, Macarie - Nicolae Sima a fost
caterisit şi exclus din viaţa călugărească. Şi asta din cauza neascultării faţă
de autorităţile bisericeşti superioare, administrarea cu rea voinţă şi în mod
fraudulos a bunurilor mănăstirii şi fals şi uz de fals în scopul excrocării
bunei credinţe şi sentimentelor religioase ale închinătorilor şi pelerinilor.
„După această dată, nemaiavând posibilitatea de a se integra într-o mănăstire
ortodoxă din cadrul Patriarhiei Române, s-ar fi adresat, ca şi alţi foşti
preoţi caterisiţi din Biserica Ortodoxă Română, în Italia, unei structuri
bisericeşti necanonice, adică nerecunoscută de către nicio Biserică Ortodoxă
autocefală, intitulată pompos şi abuziv Mitropolia Ortodoxă de Milano şi
Aquilea, care probabil l-a şi racolat drept slujitor. Subliniem faptul că după
data de 10 noiembrie 2008 numitul nu a mai avut nicio legătură ca slujitor sau
monah cu Biserica Ortodoxă Română şi eparhia noastră", conform Arhiepiscopiei
Tomisului. De menţionat că, în faţa anchetatorilor, călugărul şi-a recunoscut
faptele, iar anchetatorii arată că individul ar fi întreţinut raporturi sexuale
cu zece bărbaţi, dintre care doi erau minori. Nicolae Sima a fost reţinut
pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei
Constanţa. Procurorii din Medgidia au dispus ca individul să nu părăsească
localitatea de domiciliu, pentru 30 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp