Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:25 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Familia Ion, inmormantata pentru a doua oara, dar crestineste

ro

20 Dec, 2004 00:00 2123 Marime text

Condusi pe ultimul drum de mii de persoane

Mii de locuitori ai orasului Mangalia i-au condus, ieri, pe ultimul drum pe cei trei membri ai familiei Ion, disparuti fara urma in luna septembrie * Printre persoanele care s-au ocupat de inmormantare s-au aflat si parintii lui Stefan Niculescu, unul dintre presupusii criminali, precum si Dan, fratele mai mare al acestuia * Maria si Marin Niculescu, doua persoane cu o foarte buna reputatie prin Mangalia, erau sfasiati de durere * Mama lui Stefan Niculescu, sora victimei Lucretia Ion, a fost purtata pe brate de rude * De asemenea, tatal lui Stefanita, asa cum ii spuneau apropiatii lui Stefan Niculescu, un barbat robust, a fost sprijinit pe tot parcursul cortegiului funerar de catre neamuri

Cei trei membri ai familiei Ion, asasinati la sfarsitul lunii septembrie si descoperiti inmormantati in diferite liziere in cursul saptamanii trecute, au fost inmormantati, ieri, pentru a doua oara, de aceasta data crestineste, in Cimitirul Central din Mangalia. Dupa ce familiile acestora au ridicat in cursul zilei de joi corpurile neinsufletite ale celor trei de la Morga Cimitirului Central din Constanta, ele au fost depuse la Capela Militara din Mangalia. Parintii si rudele lui Sandu, asa cum ii spuneau cei dragi lui Alexandru Ion, au sosit imediat de la Azuga. De asemenea, mai multe rude ale Lucretiei Ion au venit de pe la Cluj pentru a participa la ceremonia funerara. Desi in cursul zilei de ieri, la ora 12.00, vremea prin Mangalia era placuta, atunci cand sicriele celor trei trebuiau scoase din Capela, afara a inceput o ploaie marunta. "Le-a parut rau ca au murit", murmurau apropiatii. "Cum sa nu le para, ca doar erau tot timpul plini de viata", a raspuns altcineva. Mii de locuitori ai orasului Mangalia i-au condus, ieri, pe cei trei membri ai familiei Ion pe ultimul drum, fiecare avand pe buze aceeasi intrebare: "De ce au fost omorati in acest mod groaznic?", dar mai ales, "Ce au avut cu copilul?". Multe persoane erau revoltate de modul de operare a criminalilor, spunand ca asa ceva nu au auzit niciodata sa se mai fi intamplat in orasul lor. Trei sicrie, trei cruci, multe flori si mii de oameni, aceasta era atmosfera in jurul orei 12.00 in Mangalia. Cele trei sicrie erau impodobite cu multe flori, iar in mod special cel al micutei Amalia il avea la loc de cinste pe Mos Craciun. Un mos care de-acum incolo nu va mai veni si la ea cu jucarii si dulciuri cum se intampla la alti copii. Tristetea si durerea se putea citi pe chipurile tuturor celor care au participat la funeralii. Din cand in cand, o voce tanara o striga sfasietor pe Amalia. Era invatatoarea fetitei. De la Capela Militara, cortegiul funerar s-a indreptat spre fosta locuinta a familiei Ion. Slujba religioasa a avut loc la Biserica "Sfantul Nicolae", iar inmormantarea crestineasca, la Cimitirul Central din Mangalia unde cei trei isi vor gasi de-acum incolo linistea.Rudele ti le da Dumnezeu, prietenii ti-i alegi singurPrintre persoanele care au participat la pregatirea inmormantarii s-au aflat si parintii lui Stefan Niculescu, unul dintre presupusii autori ai masacrului, precum si Dan, fratele mai mare al acestuia. Maria si Marin Niculescu, persoane cu o foarte buna reputatie prin Mangalia erau sfasiati de durere. La fel si Dan, fratele lui Stefanita, asa cum ii spun apropiatii lui Stefan Niculescu. Maria Niculescu, sora victimei Lucretia Ion, a fost tot timpul purtata pe brate de cateva rude. La fel si Marin Niculescu, un barbat robust, pe care parca tragedia l-a schimbat subit. Pe de alta parte, mai multe cunostinte ale familiei Niculescu au fost aproape de acestia demonstrand ca nu i-au parasit la greu. "Numai un blestem putea lovi in acest mod aceasta familie. Nu este vina lor ca fiul lor a procedat astfel. Amandoi sunt niste oameni cu o conditie morala pe care nu o gasesti asa usor", au declarat mai multe persoane din anturajul acestora, lucru care de altfel se observa si cu ochiul liber. Probabil, numai cei care sunt parinti pot intelege durerea si suferinta din sufletul lor. Ramane numai ca Dumnezeu sa-i intareasca si sa mearga mai departe pe drumul lor.Triplul asasinatAlexandru Ion, in varsta de 39 de ani, Lucretia Ion, de 37 de ani si fiica acestora, Amalia-Victoria, de opt ani, au disparut fara urma in jurul datei de 28 septembrie. In urma cercetarilor, anchetatorii au stabilit ca cetateanul albanez Shyti Blenis impreuna cu Stefan Niculescu, nepotul Lucretiei Ion, s-au deplasat la locuinta familiei Ion. Stefan Niculescu este fiul surorii Lucretiei Ion, Maria Niculescu. La scurt timp dupa ce au intrat in casa, sotii Ion au fost imobilizati. Primul care a intrat in atentia asasinilor a fost barbatul. Dupa ce a fost acoperit cu un cearsaf, Alexandru Ion a fost injunghiat. Apoi a urmat sotia acestuia, Lucretia, care a fost strangulata. In aceeasi zi, Amalia, fetita sotilor Ion, a fost luata de la scoala cu un autoturism de catre Blenis si Niculescu. Cei trei au plecat cu masina din Mangalia spre Constanta, iar pe drum, asasinii au strangulat-o pe fetita cu o curea de la pantalonii unuia dintre ei, apoi au lovit-o cu un corp dur. Drumul a continuat pana in localitatea Valu lui Traian unde cadavrul fetitei a fost ingropat in apropierea liniei de cale ferata de langa padurea din localitate. Ucigasii s-au intors in aceeasi zi in Mangalia de unde au luat si cadavrele sotilor Ion pe care le-au ingropat in liziera din apropierea localitatii 23 August, fiind depuse in aceeasi groapa unul peste celalalt. Cadavrele celor trei au fost dezgropate si transportate la Morga Cimitirului Central pentru efectuarea autopsiilor in cursul zilei de miercuri. Necropsiile au relevat faptul ca cele trei cadavre prezentau urme de violenta si de imobilizare. Dar ceea ce este mult mai grav este legat de faptul ca micuta Amalia a fost inmormantata de vie. Medicii legisti au concluzionat ca fetita avea pamant in cavitatea bucala si pe trahee, ceea ce inseamna ca atunci cand a fost inmormantata inca traia.Mobilul crimei ridica inca semne de intrebareDaca dupa aproximativ trei luni de la disparitia familiei Ion, anchetatorii au descoperit cadavrele celor disparuti si au deja doi inculpati arestati preventiv si inca un suspect precum si un martor concludent, mobilul crimei nu a fost inca stabilit cu precizie. In acest sens, parerile sunt impartite. O parte din anchetatori sustin ca, din primele date ale anchetei care se desfasoara cu privire la cei doi faptuitori, a rezultat ca mobilul triplului asasinat este implicarea in traficul de droguri. Seful IPJ Constanta, chestorul Traian Jipa, a declarat ca exista indicii ca Alexandru Ion era implicat de aproximativ doi ani in astfel de "afaceri". De aceeasi parere este si prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, Cristian Deliorga, care sustine ca asasinarea familiei Ion a fost o reglare de conturi in stil mafiot cu ramificatii si in tarile vecine Romaniei. De cealalta parte, alti politisti si procurori care au participat si continua investigatiile cu privire la acest triplu asasinat sunt de parere ca mobilul crimei ar fi fost jaful. In urma cu putin timp sa se intample tragicul eveniment, familia Ion se intorsese din Germania unde a lucrat timp de mai multe luni. Potrivit rudelor, acestia s-au intors cu o suma mare de bani din care si-au achitat cateva datorii, apoi si-au cumparat un autoturism "Opel". Cu toate acestea, lor le-ar mai fi ramas vreo 7.000 de euro, bani care nu au mai fost gasiti la efectuarea perchezitiei de la locuinta acestora, ceea ce duce cu gandul ca mobilul crimei ar fi fost jaful. Ramane de vazut ce vor stabili anchetatorii cu privire la mobilul crimei si daca vor reusi sa cada de comun acord in aceasta privinta. Probabil ca acestia vor da raspuns cat mai curand si ca nu va fi nevoie sa treaca inca vreo trei luni pana sa se elucideze si aceasta necunoscuta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii