Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:25 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Familia Ungureanu a fost inselata de un recidivist

ro

03 Jul, 2003 00:00 3294 Marime text

Romulus Ionescu, un tata fara scrupule

Directorul de la "Petromar", Eugen Ungureanu, si sotia acestuia sunt victimele unei masinatii puse la punct de Romulus Ionescu, proprietarul unui imobil din strada Chiliei numarul cinci * Imobilul a fost vandut de Ionescu familiei Ungureanu * Se pare ca nepotul lui Ionescu, Doru Jora, a fost si el pacalit de bunicul sau * Familia Barzan, descendentii lui Ionescu, spera sa obtina si ei in instanta o parte din imobilul vandut * Romulus Ionescu, proprietarul de fapt al imobilului instrainat familiei Ungureanu, este cunoscut cu antecedente penale

Sotii Elisabeta si Romulus Ionescu s-au casatorit in anul 1946 si au divortat oficial in 1982 deoarece barbatul parasise domiciliul conjugal inca din 1977. Din acest mariaj au rezultat doua fete. De la desfacerea casatoriei si pana la aceasta data, Romulus Ionescu si fosta sa sotie, Elisabeta Botez, nu au partajat bunurile comune pe cale voluntara sau judiciara. Printre acestea, de-a lungul casatoriei a fost dobandit si un teren in suprafata de 328 de mp, situat in strada Chiliei numarul 5. In urma acestei tranzactii, a fost intocmit un act de vanzare-cumparare, care a fost trecut in registrul de transcriptiuni la data de 19 februarie 1949. In acelasi an a fost construita si o casa compusa din trei camere, hol, anexe, bucatarie si camara. Pentru ca la acea data nu exista inca reglementarea din Codul Familiei care sa impuna transcrierea in actul de proprietate si al sotiei, iar Romulus Ionescu nu si-a trecut sotia in act ca si coproprietar, capul familiei a ramas singurul proprietar. In anul 1977, acesta a parasit domiciliul din Constanta. In schimb, Elisabeta a ramas in imobil, unde si-a crescut cei doi copii, casa pe care nu a parasit-o niciodata si in care sustine ca locuieste si in momentul de fata impreuna cu nepotul sau Doru Jora. Femeia are in prezent varsta de 76 de ani si are un handicap multiplu. Printre alte deficiente, Elisabeta este amnezica. De cele mai multe ori, ea uita cele spuse. Necazurile pe care sotul sau i le-a facut de-a lungul vietii nu contenesc nici in prezent, cand ar trebui sa aiba o viata linistita.

Inselata de fostul sot

Asa cum rezulta din plangerea inaintata procurorilor de catre Elisabeta Botez, pe data de 5 noiembrie a anului trecut, fostul sot Romulus Ionescu a vandut locuinta si terenul din strada Chiliei lui Eugen Ungureanu si sotiei acestuia. Femeia se considera coproprietar si spera ca, prin demersul sau, sa mai scoata niste bani de la fostul sau sot care, sustine ea, a vandut fara stirea sa. La aflarea vestii ca acesta a vandut casa, mai precis pe data de 18 noiembrie 2002, una dintre fiicele batranei a formulat plangere penala la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta impotriva lui Romulus Ionescu, pentru fals in declaratii si inselaciune in conventii prin mijloace frauduloase. Ea solicita anularea contractului de vanzare-cumparare. Procurorul care a luat la cunostinta de acest caz a deschis un dosar de cercetare penala, plangerea fiind inaintata la Politia Municipiului Constanta spre cercetare. In alta ordine de idei, Elisabeta a solicitat in instanta constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat la Biroul Notarului Public Catalina Vonica, incheiat intre Romulus Ionescu si familia Ungureanu.

Bunicul risipitor

Povestea, daca o putem numi asa, este destul de complicata, fiecare parte dorind sa castige cat mai mult din aceasta afacere. Astfel, cu ceva timp in urma, Romulus Ionescu a facut o conventie cu fiicele sale prin care se hotarasera sa vanda casa, iar banii sa fie impartiti in mod egal. Nu se stie exact motivul, cert este ca, la scurt timp, proprietarul si descendentii s-au certat. Din investigatiile efectuate de catre reporterii nostri am tras concluzia ca Romulus Ionescu a facut o noua conventie cu nepotul sau, Doru Jora, caruia i-a promis ca, dupa ce va vinde casa, ii va cumpara o garsoniera, motiv pentru care Doru Jora a fost persoana de legatura intre bunicul sau, care locuieste acum la Bucuresti, si agentia imobiliara "Jovial", precum si eventualii cumparatori. Astfel, batranul a venit la Constanta numai in momentul in care trebuiau perfectate actele de vanzare-cumparare ale casei, deci, in momentul in care familia Ungureanu, cumparatori de buna-credinta, s-a hotarat sa cumpere aceasta locuinta. Desi nepotul vanzatorului a tinut legatura cu agentia imobiliara pana s-a gasit un cumparator, in momentul in care s-au luat banii, acesta nu a mai fost prezent la tranzactie. Asa ca, probabil, Romulus Ionescu s-a gandit ca nu i-ar strica sa pastreze toti banii, astfel ca nu i-a mai dat nici un sfant nepotului sau si nici vreunui membru al fostei sale familii. Mai mult, asa cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare al imobilului cu pricina, Romulus Ionescu a declarat ca a dobandit in proprietate imobilul ca bun propriu inaintea casatoriei, desi, oricine vede actele, poate constata ca terenul a fost achizitionat in anul 1949, iar casatoria a fost incheiata in 1946. Un lucru pare clar, deoarece, asa cum prevede Decretul nr. 32, din 31 ianuarie 1954, este posibil ca, atunci cand se va afla in fata instantei de judecata, Ionescu sa faca dovada ca acest teren este un bun propriu, dovada care se poate face prin orice mijloc de proba. In momentul de fata, pe rolul Judecatoriei Constanta se afla mai multe procese, urmand ca magistratii sa-si spuna cuvantul in cazul creat de comportamentul lui Romulus Ionescu.

Cu banii dati si fara casa

In paralel, Romulus Ionescu a facut o noua actiune in instanta in care solicita rezilierea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre el si familia Ungureanu, restituirea banilor si restabilirea situatiei anterioare. De fapt, Ionescu nu recunoaste ca a incasat intreaga suma de 37.000 Usd. Cu toate acestea, familia Ungureanu detine documente prin care poate justifica ca Ionescu a intrat in posesia celor 37.000 Usd. Ionescu nu mai este de gasit la domiciliul din Bucuresti. El este mai tot timpul plecat sau internat prin spitale. Ca urmare a acestei masinatii, Ionescu face probleme cumparatorilor de buna-credinta si propriei familii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mari 31 May, 2010 15:48 mai multe familii din bucuresti sintem pe cale sa fim inselati de acest om .A fabricat niste documente false si revendica un numar de 17 imobile din bucuresti pe numele de ionescu georgescu romulus ...va rugam mult daca stiti mai multe date despre el ,cum se numesc fetele si adresa din bucuresti si constanta .VA RUGAM DIN SUFLET.