„Făptuitoare" pentru Parchetul Tribunalului Constanţa Jarda, colega lui Blejnar, cu primele câştigate în instanţă
„Făptuitoare" pentru Parchetul Tribunalului Constanţa: Jarda, colega lui Blejnar, cu primele câştigate înDosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti pe data de 12 decembrie 2007, iar Ana Jarda figura ca reclamant, alături de mai mulţi colegi ai săi. De partea cealaltă, Ministerul Economiei şi Finanţelor era singurul pârât în cauza cu numărul 8827/2/2007. La aproape un an de la începerea procesului, pe data de 4 septembrie 2008, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis acţiunea angajaţilor Ministerului de Finanţe împotriva instituţiei şi au obligat „pârâtul la plata către reclamanţi şi intervenienţi a primelor de concediu pe 2001-2006, în raport de perioada lucrată şi plăţile efectuate, drepturi actualizate". Revenind la legătura cu Sorin Blejnar, este de menţionat că reprezentanţii Parchetului Tribunalului Constanţa au declarat că se fac verificări într-un dosar penal ce are ca obiect „modul în care a fost autorizată în anul 2007 funcţionarea unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor petroliere". De asemenea, ei mai spuneau că „în componenţa comisiei se regăsea din partea Gărzii Financiare, comisarul general adjunct la acea dată, Sorin Blejnar, actualul preşedinte al ANAF". În acest sens, într-o adresă transmisă de procurori către Ministerul Finanţelor Publice, anchetatorii solicitau instituţiei ca, în afară de fişa postului şi datele de identitate ale lui Blejnar, să le trimită şi pe cele ale Anei Jarda, ale Monicăi Ion - director adjunct al Direcţiei Autorizare şi Supraveghere Produse Accizabile din cadrul Autorităţii Navale a Vămilor - , ale Mădălinei Gheorghe - şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale Juridice din Ministerul Economiei şi Finanţelor -, dar şi pe cele ale lui Nicuşor Drăgan - directorul Direcţiei Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF. În plus, celor cinci li se punea în vedere că sunt citaţi pentru audieri în calitate de făptuitori în ziua de 16 septembrie 2009.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp