Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:11 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeie cu piciorul smuls Judecătoria Medgidia l-a trimis pe Mititelu la „mititica" timp de trei ani

ro

21 May, 2011 03:14 1348 Marime text
Victoraş Mititelu, de 39 de ani, din localitatea Adamclisi, bărbatul care în 2009 şi-a ajutat ginerele să-şi repare maşina, după ce a accidentat mortal o femeie, a fost condamnat la închisoare. După accidentul rutier mortal, Victoraş Mititelu a fost prins conducând un automobil pe drumurile publice, deşi avea permisul reţinut fără drept de circulaţie şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

În seara zilei de 7 spre 8 august 2009, Cătălin Ionuţ Florescu, în vârstă de numai 21 de ani, din localitatea Negureni, a condus un automobil marca Opel, model Astra, pe DN 3, Constanţa - Ostrov. În momentul în care a ajuns la kilometrul 225+800 de metri, aproape de localitatea Cobadin, tânărul şofer a lovit mortal o femeie, după care a părăsit locul accidentului fătă a avea permisiunea poliţiştilor de la Serviciul Rutier, care au găsit la faţa locului bucăţi dintr-o oglindă precum şi dintr-un far. După aproape trei zile de căutări continue, poliţiştii de la Rutieră au reuşit să-l identifice pe şofer. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre picioarele victimei a fost smuls. Cătălin Ionuţ Florescu ajutat de socrul său, Victoraş Mititelu, de 39 de ani, din localitatea Adamclisi, a înlocuit o mare parte din elementele de caroserie avariate. Pe numele tânărului şofer a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea oamenilor legii, sustragerea de la recoltarea probelor biologice şi efectuarea de reparaţii la un autoturism fără aviz din partea organelor de poliţie. Pe de altă parte, Victoraş Mititelu este anchetat pentru favorizarea infractorului şi efectuarea de reparaţii la un autoturism fără aviz din partea poliţiştilor. După producerea accidentul mai sus precizat, socrul lui Cătălin Ionuţ Florescu a fost prins conducând un automobil pe drumurile publice, deşi avea permisul reţinut fără drept de circulaţie şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Dosarul individului a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia pe data de 15 februarie, având ca obiect „infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice". Recent, magistraţii Judecătoriei Megidia l-au condamnat pe Victoraş Mititelu la trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, timp de cinci ani, Mititelu nu mai are voie să conducă niciun autoturism.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii