Fetita intoxicata cu gazul din butelie
Fetita intoxicata cu gazul din butelie
17 Nov, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
830
Marime text

Un copil in varsta de numai patru ani a ajuns, sambata seara, in stare grava la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean Constanta, dupa ce a fost victima unei intoxicatii cu gaz metan. Micuta Mihaela C., din Navodari, se afla, sambata dimineata, intr-una din camerele casei parintesti. Intrucat era foarte frig in locuinta, mama sa a aprins soba in camera in care fetita se juca, dupa care a plecat in bucatarie. Dupa o ora, in timp ce fetita continua sa se joace, soba s-a stins si in camera s-a raspandit gaz metan emanat de instalatie. Din cauza noxelor, fetita a lesinat, fiind gasita de mama sa in stare de inconstienta. Aceasta a chemat salvarea care a transportat copilul la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean Constanta. Dupa acordarea primului-ajutor, fetita si-a revenit in simtiri. In prezent, ea se afla in afara oricarui pericol, dar ramane sub supraveghere medicala in cadrul sectiei de Terapie Intensiva Pediatrie. Astfel de cazuri au devenit, din nefericire, un lucru obisnuit in aceasta perioada a anului, numeroase persoane fiind intoxicate cu gaz metan sau monoxid de carbon in urma defectarii sobelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii