Firmă de transporturi cu profit 0 Cine i-a "turnat" pe inspectorii cu mita de la DGFP
Firmă de transporturi cu profit 0:Cine i-a "turnat" pe inspectorii cu mita de la DGFP
11 Dec, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
3174
Marime text
Doi inspectori ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice au ajuns în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa în urma unui denunţ în care erau acuzaţi pentru luare de mită. În timp ce identitatea celor doi suspecţi a fost cunoscută aproape din primele momente, fiind vorba despre inspectorii Costel Bafan şi Adrian Cimpoaie, aspectele legate de identitatea denunţătorului celor doi au rămas oarecum într-un con de umbră. Foarte interesant, afaceristul care s-a încumetat să-i dea pe inspectorii fiscali pe mâna Direcţiei Generale Anticorupţie este un tânăr de 29 de ani, din Ovidiu, a cărui firmă se ocupă cu "transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare".
Jean Cristinel Barbu este asociatul unic şi administratorul societăţii comerciale Transporturi şi Construcţii Crisiri SRL Ovidiu. De altfel, aceasta este societatea de la care a pornit litigiul cu inspectorii fiscali, litigiu în urma căruia Bafan şi Cimpoaie au ajuns în spatele gratiilor pentru o perioadă de 29 de zile. Potrivit celor stabilite de anchetatori în urma denunţului formulat de Barbu, acesta a fost sunat pe 8 decembrie de o persoană care i-a cerut o întrevedere în zona Podului IPMC din municipiul Constanţa.
Denunţ la DGA
Ajuns la locul cu pricina, spun anchetatorii, omul a dat ochii cu cei doi inspectori fiscali, Costel Bafan şi Adrian Cimpoaie, care i-au cerut să se deplaseze într-o zonă mai retrasă. Aceştia i-ar fi spus că riscă să se aleagă cu un dosar penal, pentru evaziune fiscală, pentru că nu ar fi emis factură fiscală în urma unei tranzacţii desfăşurate cu o firmă din Bulgaria. Mai mult, aceştia i-ar fi precizat şi că, deşi ar lua o condamnare cu suspendare, s-ar alege oricum cu cazier. Totuşi, cei doi l-ar fi asigurat că situaţia se poate rezolva "şi altfel". În urma discuţiei purtate cu inspectorii fiscali, Barbu s-a dus glonţ la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, unde i-a denunţat pe aceştia. Firma de la care se pare că a pornit totul, SC Transporturi şi Construcţii Crisiri SRL Ovidiu, a fost înfiinţată, conform informaţiilor oferite de www.vrajitorul.eu , în luna iunie 2008, fondator, unic asociat şi administrator fiind Jean Cristinel Barbu. Sediul social al firmei a fost stabilit în localitatea Ovidiu, pe strada Primăriei nr. 32C, iar domeniul principal de activitate este reprezentat de "transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare".
Profit 0
La momentul de faţă societatea se află în stare de funcţiune, neavând depus la Registrul Comerţului bilanţul pentru anul 2008. Totuşi, potrivit bilanţului pentru anul 2009, cu doi salariaţi, SC Transporturi şi Construcţii Crisiri SRL Ovidiu a avut o cifră de afaceri de 112.582 de lei, în timp ce profitul net al exerciţiului a fost 0. Nu este de trecut cu vederea faptul că datoriile se ridicau la 261.053 de lei, iar cheltuielile totale aveau o valoare de 300.238 de lei. Pierderea netă a exerciţiului a fost calculată la 145.196 de lei. Cu un an înainte, firma denunţătorului celor doi inspectori înregistrase o cifră de afaceri de 42.327 de lei, însă profitul net a fost tot 0. Numărul salariaţilor era dublu, iar datoriile se ridicau la 154.413 lei. Cu cheltuieli totale de 85.382 de lei, pierderea netă a exerciţiului financiar a fost calculată la suma de 44.113 lei. În luna noiembrie 2009, societatea a fost chemată în judecată de SC EVW Holding SRL, în dosarul numărul 34033/212/2009, înregistrat la Judecătoria Constanţa. Societatea EVW Holding ceruse investirea cu formulă executorie a unui bilet la ordin emis de SC Transporturi şi Construcţii Crisiri SRL.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- procage 12 Dec, 2010 15:31 CRED CA SUNTETI PARTIZANII HIENELOR DE ACEEA NE-a NAPADIT CORUPTIA SI NE MULG ASTIA DESI SUNTEM STERPI
- MY MUIANOS DGFP 12 Dec, 2010 08:51 CAND AJUNG ACESTI ESCROCI DE LA GARDA FINANCIARA VOR SA TE AMENDEZE SI SA LE DAI SI SPAGA..ADICA SI AMENDAT SI CU SPAGA LUATA..
- pope 11 Dec, 2010 09:40 I-ati facut rau denuntatorului prin desconspirarea identitatii,caci acum va fi vizitat de toate ,,organele de control" ale statului si pana nu va fi desfiintat si inchis nu se or lasa aceste hiene devoratoare de oameni care vor sa faca ceva in viata in Romania.