Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:38 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiu de poliţist, la un pas de judecată

ro

07 Dec, 2011 02:48 1708 Marime text
Arestat la începutul anului sub acuzaţia de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fiul lui Dumitru Lotreanu, fostul şef al Secţiei 1 Poliţie Constanţa, Alexandru Cătălin Lotreanu, aşteaptă încă să fie trimis în instanţă. Foarte interesant, surse avizate spun că dosarul său se află la Secţia 2 Poliţie, organul desemnat iniţial cu ţinerea sa sub supraveghere, după punerea în libertate.

Ulterior, în luna mai, Lotreanu junior s-a plâns la instanţă şi de măsura restrictivă de libertate de a nu părăsi localitatea fără încuviinţarea autorităţilor şi a găsit înţelegere la judecători, care au considerat încetată de drept măsura respectivă. Apropiaţii cazului spun că toate actele sunt la dosarul cauzei şi că nu ar aştepta decât trimiterea dosarului pe rolul instanţelor competente să judece procesul. Atâta doar că dosarul se află în prezent la Secţia 2 Poliţie. Revenind la juniorul Lotreanu, este de menţionat că, dincolo de „faima" asigurată de statutul de fiu de şef de poliţie, acesta s-a făcut remarcat în repetate rânduri. În sensul rău. Ba ar fi făcut uz de armă în mod nelegal, ba ar fi fost acuzat de loviri sau alte violenţe, ba chiar ar fi condus fără respectarea prevederilor legale şi câte şi mai câte. Pe de altă parte, potrivit www.vrajitorul.eu, în legătură cu firma sa, LA Automobile SRL, în mai 2011 figura în documentele oficiale o menţiune potrivit căreia „este menţionată o hotărâre de dizolvare judiciară cf. art. 237 din Legea nr. 31/1990". Revenind la cazul aflat în prezent în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, aceştia au transmis la începutul acestui an că, la data de 6 ianuarie 2011, „lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Constanţa i-au surprins în flagrant pe Lotreanu Alexandru Cătălin şi Ilioară Valentin la scurt timp după ce achiziţionaseră de la hypermarket-ul Carrefour mai mult produse în valoare totală de aproximativ 51.000 de lei pe care le-au achitat folosind două carduri emise de unităţi bancare din Scoţia şi Canada în legătură cu care există suspiciuni de contrafacere". Iniţial, cei doi au fost reţinuţi, juniorul Lotreanu petrecându-şi chiar circa o lună după gratii, în timp ce presupusul său complice a fost cercetat în libertate. „Faţă de inculpatul Lotreanu Alexandru Cătălin a fost pusă în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de articolul 24 alineatul 2 din Legea 365/2002 şi articolul 26 Cod penal raportat la articolul 215 alineatele 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea articolului 33 litera a Cod penal", au declarat procurorii la momentul respectiv. De asemenea, s-a menţionat şi faptul că, pe parcursul audierilor, Cătălin Lotreanu a negat săvârşirea faptelor de care a fost acuzat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii