Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:43 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Floriana, fiica agentului Meliu

ro

05 Jan, 2010 01:13 3157 Marime text
cap_3.jpgDacă nu şi-ar fi pierdut viaţa într-un tragic accident rutier, agentul Florin Meliu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, ar fi devenit tată. Soţia sa a dat naştere, de curând, unei fetiţe. Micuţa poartă numele Floriana, în memoria tatălui său. Amintim că poliţistul a murit pe 5 aprilie 2009, la câteva zile după ce a fost implicat într-un accident rutier, petrecut pe bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul complexului comercial Metro 1. Potrivit anchetatorilor, Meliu, în vârstă de doar 26 de ani, se afla la volanul unui autoturism Daewoo Nubira şi se îndrepta spre intersecţia cu strada Baba Novac. Ajuns în faţa complexului Metro, i-a fost tăiată faţa de o maşină care doar ce ieşise din parcare. Pentru a evita impactul, poliţistul a tras de volan stânga, dar a pierdut controlul asupra maşinii, a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu maşina de un TIR care circula regulamentar. A fost transportat în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă inima sa a cedat la câteva zile după accident.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un constantean indignat 05 Jan, 2010 19:23 stmata ziarista, unde sunt adevarul si dreptatea? Din cate imi amintesc individul pe care-l pomenesti in articol (Dumnezeu sa-l odihneasca!) era un infractor, implicat in ceva acte de coruptie si daca n-ar fi murit ar fi ajuns sigur la inchisoare. De unde il mai scoti si erou? N-aveti pic de jena si rusine! Iar nevasta-sa si cumnata-sa zilnic nu stiu decat sa creeze scandaluri, nici macar acum cand ar fi trebuit sa invete ceva din lectia destinului n-au invatat. Rusiniiiica stimata Cecilia! Sa speram ca veti disparea de pe piata, ne-am saturat de minciuni gogonate rejectate pe piata de ziaristi de doi bani. Auzi ce stire importanta?! Promoveaza valorile stimabilo si lasa spagarii si bisnitarii care nu ne fac cinste. Chiar ati ramas in pana de stiri valoroase?