Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:41 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost campion mondial, prieten cu Vasea Rutiera l-a învins pe Ursoi, iar el a învins Înmatriculările

ro

12 Dec, 2011 01:00 9686 Marime text
ursoi_-_interlop_Ursoi_04.jpgDacă procesul cu Rutiera e bun pierdut, hotărârea de respingere a acţiunii nemaiputând fi atacată, sentinţa favorabilă obţinută de Ursoi împotriva Serviciului Înmatriculări poate fi atacată cu recurs

Una rece, una caldă pentru renumitul Marius Iulian Ursoi, fost campion mondial kick-boxing, în prezent cunoscut drept apropiat al fraţilor Vasea, care împărţeau dreptatea pe străzile Constanţei. După ce a pierdut procesul cu Poliţia Rutieră, judecătorii Tribunalului Constanţa i-au făcut o surpriză în prag de sărbători şi i-au dat câştig de cauză în litigiul cu Serviciul Permise şi Înmatriculări. Totuşi, dacă procesul cu Rutiera e bun pierdut, hotărârea de respingere a acţiunii nemaiputând fi atacată, sentinţa favorabilă obţinută de Ursoi împotriva Serviciului Înmatriculări poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel Constanţa.

După o carieră glorioasă de sportiv, Marius Iulian Ursoi a rămas în conştiinţa constănţenilor în ultimii ani drept apropiat al cunoscuţilor Miţu şi Traian Vasea, la rândul lor ştiuţi pentru numeroasele scandaluri de stradă în care au fost implicaţi în cursul anilor 2006-2007. Parte civilă în procesul privind faimoasele bătăi din vara anului 2006, inclusiv în ceea ce a devenit cunoscut drept „incidentul Flora", Ursoi a intrat recent în atenţia judecătorilor constănţeni în urma a două acţiuni intentate de acesta împotriva autorităţilor statului. După cum arătam în ediţiile anterioare, instituţia cu care fostul campion mondial a deschis seria litigiilor în instanţă a fost Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, procesul desfăşurându-se la Judecătoria Constanţa. Ursoi a contestat o amendă încasată de la poliţişti, dosarul primind numărul de înregistrare 42036/212/2010, acţiune al cărei obiect era reprezentat de „plângere contravenţională CC 6855958". După ce instanţa a hotărât suspendarea procesului, pe motiv că reclamantul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile procesuale, litigiul a fost reluat, însă în defavoarea amicului fraţilor Vasea.

Consolat la Tribunal

Completul C30 al Judecătoriei, prezidat de magistratul Costin Smarandi, a considerat că plângerea formulată de Marius Iulian Ursoi este nefondată, sancţiunea contravaneţională fiind corect şi legal aplicată. Astfel, plângerea a fost respinsă. Potrivit noii legislaţii, decizia instanţei este definitivă şi irevocabilă. Şi totuşi, timpul a trecut şi a venit şi momentul gloriei lui Ursoi în instanţă, de data aceasta la Tribunalul Constanţa. Marius Ursoi a dat în judecată Instituţia Prefectului Constanţa - Serviciul Public Comunitar Regim de Permis de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Dosarul fusese înregistrat la Secţia contencios administrativ şi fiscal sub numărul 12620/118/2011, obiectul fiind reprezentat de anularea unui act administrativ. La momentul înregistrării dosarului în instanţă, surse avizate susţineau că la baza conflictului cu instituţia s-ar fi aflat taxa auto de primă înmatriculare. După ce procesul a fost amânat iniţial, judecătorii au hotărât recent că Ursoi are dreptate în litigiul cu Serviciul Înmatriculări. Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată a admis acţiunea, însă hotărârea, aşa cum precizam anterior, este supusă căii de atac a recursului. În aceste condiţii, procesul lui Ursoi cu autorităţile s-ar putea relua la Curtea de Apel Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii