Fosti vamesi, condamnati pentru mita
Fosti vamesi, condamnati pentru mitaDecizia Înaltei Curţi este definitivă şi vine după ce, în primul ciclu procesual, cei doi vameşi au fot găsiţi nevinovaţi de acuzaţiile care li s-au adus. Potrivit procurorilor anticorupţie, pe 20 şi 21 aprilie 2004, Mihăiţă Mihai, adjunctul de la acea vreme al Biroului Vamal Port Constanţa, ar fi pretins, prin finul său, Roberto-Lucian Bojin, administratorul unei societăţi comerciale din Constanţa, suma de 1.500 dolari SUA pentru îndeplinirea formalităţilor vamale la un import de citrice sosit în Portul Constanţa. Funcţionarul vamal Mihai Mihăiţă a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă calificată, iar Roberto Bojin, de complicitate la aceeaşi infracţiune. În mai 2006, judecătorii Tribunalului Constanţa i-au declarat nevinovaţi pe cei doi şi i-au absolvit, practic, de orice vină. Verdictul a fost confirmat şi de Curtea de Apel Constanţa, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Constanţa, la începutul anului 2008. În urma rejudecării, un alt complet al Tribunalului i-a găsit vinovaţi pe cei doi şi i-a condamnat la câte un an cu suspendare. La rândul său, Curtea de Apel a admis apelul DNA împotriva acestei sentinţe şi a hotărât ca pedeapsa să fie suspendată sub supraveghere, intervalul în care naşul şi finul vor fi sub lupa autorităţilor fiind fixat la trei ani. Decizia a rămas definitivă după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile lui Bojin şi Mihai.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp