Fostul presedinte al Federatiei Rromilor din Mangalia sustine ca nu suporta regimul de detentie
Fostul presedinte al Federatiei Rromilor din Mangalia sustine ca nu suporta regimul de detentie
21 Jul, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
867
Marime text
Vasile Cobzaru a fost condamnat la zece ani de inchisoare * El este acuzat ca, in luna aprilie, a violat o profesoara in varsta de 31 de ani, dupa ce a sechestrat-o mai multe ore * Infractiunea s-a petrecut in incinta Scolii nr.1 din localitatea Mangalia * Vasile Cobzaru s-a prezentat drept director al scolii, dar de fapt era paznicul institutiei
Pe rolul Tribunalului Constanta s-a aflat, ieri, cererea formulata de catre fostul presedinte al Federatiei Rromilor din Mangalia, Vasile Cobzaru, prin care solicita revocarea masurii arestului preventiv. In urma cu doua saptamani, magistratii de la Judecatoria Mangalia s-au pronuntat in dosarul in care inculpat este Vasile Cobzaru. El a fost trimis in judecata sub acuzatia de viol si lipsire de libertate. Prin sentinta dispusa de judecatori, acesta a fost condamnat la zece ani de inchisoare si obligat la plata a cinci sute de milioane de lei despagubiri morale catre partea vatamata. Sentinta nu este definitiva si a fost atacata cu apel la Tribunalul din Constanta de catre Cobzaru. In momentul de fata, Vasile Cobzaru se afla inchis la Penitenciarul de la Poarta Alba. El sustine ca nu suporta regimul de detentie din cauza unor probleme de sanatate, motiv pentru care a si solicitat revocarea masurii arestului preventiv. Ieri, magistratii nu au putut solutiona cererea lui Cobzaru, deoarece la dosar nu a fost depus raportul de expertiza medico-legala, si au stabilit un nou termen pentru data de 26 iulie. Potrivit actului de inculpare, in luna aprilie, dupa ce a fost sechestrata timp de sapte ore in incinta Scolii numarul 1 din Mangalia, o profesoara a fost batuta si apoi violata de catre presedintele Federatiei Rromilor - filiala Mangalia. Vasile Cobzaru din Mangalia, paznic la Scoala numarul 1 din aceeasi localitate, s-a intalnit cu profesoara M.D., in varsta de 31 de ani. Din vorba in vorba, barbatul, care are 55 de ani si este divortat, s-a recomandat drept directorul scolii respective si i-a oferit tinerei un post de profesoara la clasele de alfabetizare a rromilor care functioneaza in incinta institutiei. Inainte de Paste, barbatul a sunat-o pe M.D. si cei doi s-au intalnit la scoala respectiva pentru ca profesoara sa-si vada locul de munca. Barbatul a dus-o pe tanara intr-o camera de protocol, iar dupa ce a blocat usa a obligat-o sa intretina raporturi sexuale. Deoarece aceasta s-a opus, Cobzaru a lovit-o de mai multe ori, in cele din urma reusind sa-si duca la capat planul. Mai mult, profesoara a fost sechestrata de la ora 12.00 si pana la ora 19.00, iar in acest interval de timp a fost violata de cinci ori. Dupa mai multe ore, femeia i-a cerut voie lui Cobzaru sa se duca la toaleta. Baia era invecinata cu sediul Partidului Democrat din Mangalia, unde se desfasura o sedinta, astfel ca tanara a inceput sa tipe si sa bata cu pumnii si picioarele pana cand a fost auzita de participantii la intalnire, care au anuntat imediat Politia din localitate. Agresorul a fost gasit in camera in care se petrecuse fapta, in timp ce se uita a televizor. El a recunoscut ca a intretinut relatii sexuale cu profesoara, insa, asa cum era de asteptat, a sustinut ca a avut consimtamantul acesteia, declaratie care nu a stat in picioare in fata judecatorilor care l-au condamnat la ani grei de inchisoare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii