Fratele lui Tucan, la judecată cu Garda
Fratele lui Tucan, la judecată cu GardaProcesul iniţial a fost deschis în 2008, însă a fost repus pe rol la Tribunalul Constanţa, următoarea înfăţişare fiind stabilită pentru miercuri. Dosarul a fost înregistrat sub numărul 21266/212/2008 pe rolul Secţiei Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, fiind vorba despre recursul Gărzii Financiare Constanţa, iar Valentin Emanuel Tucan fiind intimat în recursul instituţiei publice. Pe 10 iunie 2009, procesul a fost suspendat, după ce judecătorii au constatat lipsa nejustificată a ambelor părţi, însă procesul va fi reluat pe 13 octombrie. Afacerist de seamă, numele lui Valentin Emanuel Tucan se leagă, conform informaţiilor afişate pe site-ul www.vrajitorul.eu , de firmele Gramy & Company SRL Constanţa, JTA Trans Grup SRL, Top Invest Grup SRL şi Mira Vestcom SRL. Tucan Junior a ajuns în proces cu Garda Financiară după ce a contestat în instanţă o amendă primită de comisarii constănţeni pentru una din firmele sale. Procesul a început în 2008, iar Judecătoria Constanţa i-a dat dreptate lui Tucan şi a anulat procesul verbal de amendă. Nemulţumiţi, reprezentanţii Gărzii Financiare au atacat hotărârea în recurs, aşteptând şi la acest moment ca Tribunalul Constanţa să le dea dreptate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp