Furt la fermă
Furt la fermă
Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat, fiind bănuiţi că au sustras 16 saci cu produse furajere. La data de 29 august, în jurul orei 07.00, poliţiştii Secţiei 5 Rurală au fost sesizaţi de către un agent de pază ce-şi desfăşura activitatea în cadrul unei asociaţii familiale din localitatea Nuntaşi, judeţul Constanţa, cu privire la faptul că, în cursul nopţii precedente, persoane necunoscute au sustras din incinta fermei 16 saci combinat (furaj - premix), în cantitate de aproximativ 500 kg. În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi ca suspecţi de comiterea acestei faptei Traian Răchieru, de 28 de ani şi Iulian Ursu, de 23 de ani, ambii din localitatea Nuntaşi, judeţul Constanţa. Cei doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp