Garda de Coastă a salvat de la moarte doi bărbaţi
Garda de Coastă a salvat de la moarte doi bărbaţi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit cu o ambarcaţiune pentru a salva două persoane aflate în dificultate pe Dunăre.
În data de 7 martie, în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Tulcea au fost solicitaţi telefonic de un reprezentant al dispeceratului ISU Tulcea să intervină pentru a salva două persoane aflate într-o barcă cu motorul defect. Apelul a fost primit prin serviciul unic de urgenţă 112 de la doi pescari care căzuseră în apă după ce motorul bărcii în care se aflau s-a defectat. Deoarece zona indicată de cei doi pescari era izolată, între Caraorman şi Uzlina din judeţul Tulcea, Garda de Coastă a pus la dispoziţie o ambarcaţiune rapidă care a intervenit pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate. Cele două persoane, P.D., de 33 de ani şi C.T., de 59 de ani, domiciliate în localitatea Mahmudia, erau în stare de hipotermie şi au fost preluate la mal de două ambulanţe care le-au transportat la Spitalul Judeţean Tulcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp