Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:52 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Graţie" bijuteriilor furate Fostul senator PSD Constanţa, Traian Rece, mai bogat cu 13.000 de euro

ro

19 Mar, 2011 02:21 3626 Marime text
Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat pe Nicu Ştefan Ghioc şi pe Costel Simioneasa, bănuiţi c-ar fi pus la cale furtul celor patru kilograme de bijuterii din data de 29 octombrie 2010.

După ce şi-a recunoscut fapta în faţa magistraţilor, Nicu Ştefan Ghioc a primit o pedeapsă de patru ani şi opt luni, în timp ce Costel Simioneasa a luat opt ani şi două luni. De precizat că cei doi vor mai rămâne în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa, iar potrivit Tribunalului, Nicu Ştefan Ghioc va trebui să plătească 13.000 de euro cu titlul de despăgubiri civile societăţii comerciale Agrodelta Sireasa SA, unitate condusă de fostul senator PSD Constanţa, Traian Rece. Instanţa a mai dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa asupra sumelor de 13.300 de dolari USA şi de 720 de euro ridicate de la Ghioc şi respectiv a sumei de 1.105 lei ridicată de la Simioneasa. De asemenea, instanţa de judecată a mai hotărât menţinerea sechestrului asupra mai multor bijuterii ridicate de anchetatori de la imobilele lui Ghioc şi Simioneasa. Reamintim că Nicu Ştefan Ghioc şi Costel Smioneasa sunt bănuiţi că, ajutaţi de Ali Memet, de 23 de ani, ar fi pus la cale şi executat pe data de 29 octombrie 2010 furtul a patru kilograme de bijuterii. Ulterior percheziţiilor domiciliare efectuate la domiciliile suspecţilor, poliţiştii au mai recuperat doar câteva sute de grame de bijuterii. În dosarul cauzei mai figurează ca părţi civile şi societăţile comerciale Olgun Expres şi SC Agrodelta Sireasa SA, aceasta din urmă fiind condusă de fostul senator PSD Constanţa, Traian Rece.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii