Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:59 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hasis in parcarea City Park Mall

ro

05 Oct, 2009 02:56 1336 Marime text
A adus haşiş din Spania şi i-a dat drogurile fiului său, să le vândă. Acestea sunt acuzaţiile pe care procurorii DIICOT constănţeni i le aduc lui Ştefan Tibel, un bărbat de 51 de ani. Întreaga poveste a ieşit la iveală în urma unui flagrant realizat vineri seara, în parcarea de la City Park Mall.

Cătălin Silviu Enache, de 32 de ani, şi Ionuţ Tibel, de 25 de ani, sunt cei doi tineri care, vineri seara, în jurul orei 20.30, au încercat să-i plaseze kilogramul de haşiş investigatorului sub acoperire. În urma flagrantului realizat sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanţa, cei doi au fost reţinuţi pentru trafic de droguri de risc şi constituire de grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni. În scurt timp, anchetatorii au ajuns şi la Ştefan Tibel, tatăl lui Ionuţ, el fiind cel care a introdus haşişul în România, aducându-l din Spania. Totodată, procurorii au stabilit că Tibel le-a dat drogurile celor doi tineri, în vederea comercializării. La rândul său, Ştefan Tibel este cercetat pentru trafic de droguri de risc. Toţi cei trei suspecţi au fost prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile. Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea celor trei, până pe data de 31 octombrie, inclusiv. Ştefan şi Ionuţ Tibel, dar şi Cătălin Silviu Enache pot declara recurs împotriva deciziei de arestare, dosarul urmând să ajungă astfel pe rolul Curţii de Apel.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii