Hot de masini, arestat de procurori
Hot de masini, arestat de procurori
03 Sep, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
698
Marime text
Infractor la 17 ani
Pagubitii au ramas cu buza umflata, deoarece prejudiciul nu a fost recuperat
Procurorii constanteni au arestat un infractor care, dupa ce a sustras doua autoturisme, le-a demontat, iar piesele le-a vandut unor necunoscuti. Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a dispus, ieri, masura arestarii preventive pentru o perioada de 30 de zile pe numele lui Ionut Lazar, in varsta de 17 ani, din localitatea Mihai Bravu, judetul Tulcea. Acesta este vinovat de savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208-209 din Codul Penal. Conform anchetatorilor, in sarcina lui Lazar s-a retinut ca, in perioada mai-iunie, pe timp de noapte, cu ajutorul unei surubelnite a deschis portierele a doua masini care se aflau parcate pe strazile Pandurului si Mugurului din zona Km 5 din Constanta. Dupa ce individul a reusit sa patrunda in autoturisme, le-a condus pana in judetul Tulcea, unde le-a demontat, iar piesele le-a vandut unor necunoscuti. Prejudiciul creat este de aproximativ 56 de milioane de lei si nu a fost recuperat nici dupa prinderea infractorului. Pentru fapta savarsita, Ionut Lazar va raspunde in fata instantei de judecata, riscand ani grei de inchisoare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii